Cauta

Copil de 5 ani din Neamţ, cu arsuri după ce a incendiat un bidon cu motorină şi ulei

ambulanta

Un copil în vârstă de 5 ani, din localitatea Dochia, judeţul Neamţ, a suferit arsuri după ce a incendiat un bidon în care se afla motorină şi ulei.

Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de miercuri (22 martie 2023), în timp ce micuţul se afla în curtea casei.

Copilul se juca singur în curte

Mama acestuia era ocupată cu diverse treburi în interiorul locuinţei şi a lăsat copilul nesupravegheat.

„La data de 22 martie a.c., în jurul orei 16:00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către o femeie de 35 de ani, din Dochia, cu privire la faptul că fiul acesteia, în vârstă de 5 ani, prezintă arsuri. Din verificările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că în jurul orei 16:00, un minor de 5 ani, ar fi dat foc unui recipient în care s-ar fi aflat un amestec de combustibil, suferind arsuri la nivelul feței. La momentul producerii evenimentului minorul s-ar fi aflat singur în curtea imobilului locuinței, mama acestuia fiind implicată în activități casnice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Copilul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă fiind diagnosticat cu arsuri de gradele 1 şi 2, pe o suprafaţă de 9% din corp. După ce a fost adus la UPU Piatra-Neamţ, s-a decis transferul către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” Iaşi.

În acest caz au fost informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ultimele stiri

  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Mizantropii n-au ce căuta la primărie
  • Curtea de Conturi Europeană spulberă fantezia zero emisii. Bateria costă cât o mașină normală
  • Accidentarea lui Mykolenko, avantaj pentru România
  • Ciolacu, anunț de ultimă oră pentru pensionari, înainte de Paște. „Suntem în grafic”
  • Plângere penală la DNA, împotriva lui Nicușor Dan. Cine a depus sesizarea
  • Exit mobile version