Cauta

Cel mai bogat om din China e comunist

Jack Ma, fondatorul gigantului online Alibaba, este membru al Partidului Comunist chinez (PCC), un paradox al unei ţari care ameninţa supremaţia economica a Statelor Unite, dar care nu se leapada de lanţurile ideologice din trecut.

Tovaraşul cu o avere de peste 35 de miliarde de dolari

PCC are 89 de milioane de membrii, iar apartenenţa lui Jack Ma la aceasta formaţiune politica a fost dezvaluita de Cotidianul Poporului, oficiosul partidului, intr-un articol referitor la personalitaţile care au contribuit la dezvoltarea Chinei. O schimbare de atitudine a capitalistului şi miliardarului Jack Ma, deşi in trecut a susţinut ca nu vrea sa se amestece in politica, iata ca acum se  alatura persoanelor extrem de bogate, membre al PCC, precum miliardarul Xu Jiayin, fondatorul grupului Evergrande. Jack Ma a jucat un rol important in proiectul noului „Drum al matasii”, program gigant de investiţii chinez, in special in Asia şi Europa, lansat in 2013 de preşedintele Xi Jinping, scrie Cotidianul Poporului. Totodata, Ma este unul dintre „constructorii excepţionali ai socialismului cu caracteristici chinezeşti in provincia Zhejiang”, unde se afla sediul companiei Alibaba. Influenţa PCC se extinde tot mai adanc in sectorul privat din China, este vorba de un plan al preşedintelui Xi Jinping de a introduce in companii organizaţii PCC, veritabile celule de partid care trebuie sa „ghideze şi supervizeze intreprinderea pentru ca aceasta sa respecte cu scrupulozitate legile şi regulamentele naţionale”. Ramane de vazut cat de comunista mai este China şi cum va merge economia de piaţa alaturi de linia dura impusa de PCC.

Ultimele stiri

  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei
  • Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”
  • Exit mobile version