Oare se uită cineva la reclamele astea fără noimă ? Pe vremuri, adecă pe vremea copilăriei noastre, când de-abia mijea papagalul cela de orăcăia, precum ăştia de la “Medzidia” portocalie ( se şi potriveşte, căci de acolo provine un mare idiotiseanu al neamului nostrum ! ) te-le-pu-bi-ţi-ta-ţii se zicea că dacă se face reclamă la ceva, obectul cela nu se vinde, şade prăfuit în galantar. Chestie de bun simţ, la urma urmei. După ’90, după Revoluţie şi după penibila involuţie a şanteuzei M.Mihai cu “v-am prins, vrăjitoarelor !”, reclamele s-au mai diversificat, în sensul că s-au adus direct din import şi s-au tradus.
Apoi, au apărut cică firme de advertising, de publicitate, şi astea la fel de inutile ca băncile. Nu alea din parc,acum de fier forjat, precum grilajele din cimitir, ci ălea de supt agoniseala poporului. Baremi pe bănci, după marele talcioc al Estului, le-au cumpărat oamenii serioşi veniţi din Vestul colonialist, direct sau prin interpuşi, ceea ce tot un fel de priză directă ar fi. Rulează în continuu – circa douăzeci de minute, nu mai puţin ! – reclame burleşti. Jumătate din ele te împing înspre cele mai intime colțuri ale ființei, de ți se întoarce stomahul pe dos, altele preamăresc mizeriile ardelenești, berea, pateul și mai ales telemeaua, care-i grecească și întotdeauna cu chimen și de la Brăila. Un tâmpit se băga în vorbă şi-i propunea altuia de aceeaşi categorie mentală un buchet de flori, năucitor, spunând că verigheta aproape nouă l-a dat de gol. Oare cum o arăta o verighetă aproape veche, stimaţi telespectatori? Numai reclame pentru bişniţari. Prin anii ‘70, ’80 şoferii de pe TIR îşi puneau în cabină oala de sarmale ca să nu-şi dea diurna de un dolar şi un sfert pe câte un sandviş şi o bere. Oare cine face reclamele astea, ce găgăuţi de copii de mingi şi de bani gata ? Ar fi mai bine şi mai elegant să le ia pe alea adevărate şi să le dea aşa cum sunt – fireşte, fără să le traducă prost !
Aproape totul este reclamă,peste tot panouri imense cu anonimi. Pe traseul pe care mă preumblu era o dobitocie cu una Bianca și nu mai știu cum. A apărut o îngrămădită de vorbește țuguiat ca o pedichiuristă și care ne-a clasificat mereu printre ultimii la Horrorviziune, de-i pozată pe un cearșaf flendurit pe un bloc scos și văpsit și renovat și spoit cu bulină.Una Lia Stanciuciu, o ceva căreia i s-au dat și emisii de subcultură. Mai nou în față la Ascar te izbește un panou cu alde Lăcătuş şi Balint care te invită la pariuri deși nu-i ducea niciodată mintea mai mult de trei pase lungi şi un lob!
Nu înţeleg deloc de ce trebuie să ne îndemne unii să gândim liber ( sic, din Isarlâc ! ), alţii să le stăm aproape, alţii să privim ca descreieraţii mai departe, nu înţeleg de ce ne iau peste tot la pertu, de ce apar acolo nişte saltimbanci într-un dans tematic de odinioară şi mai ales de ce trebuie să facem injecţii cu adrenalină !? Cele mai imbecile prezentări sunt pe HBO şi pe adiacentele Cinemax. Că nu mai există critici de film, e adevărat, dar nici să te dai pe mâna unor ageamii de mahala.
Foarte interesante sunt blogurile – prilej de defulare interactivă, înlocuitoarele bodegilor, ale pătrăţicii din Cişmegiu şi ale Aleii Circului, pe care ieşeam seara, ca băieţii, şi bârfeam jucând şah, table şi scrabble până la miez de noapte – şi din astea mai afli câte ceva. Mai vezi cum autorlâcului dâmboviţean, cocktail complex de complexe, i se mai trage câte o smetie verbală de la vreun necunoscut. Și mai ceva sunt vloggurile. Astfel a apărut un adolescent absolut deloc prost care cu vehemența și agitația specifică vârstei spune o grămadă de prăpăstii – după mintea mea de-acum – dar și de alte chestii pe care le ziceam și noi pe vremea noastră. Când am intrat la oră,într-o clasă de-a noua de liceu le-am cerut să citească Împăratul muștelor,a unui proaspăt nobelizat pe bune. Am produs o mică revoluție în liceul ăla. Apoi, la cutare lecție de literatură l-am invitat pe Ioan Alexandru, la alta, cred că despre Sorescu, l-am invitat pe Moțu Pittiș. Doream să le placă cititul și literatura.Asta după ce în perioada navetei, când mergeam la ore în tricou și cu barbă am primit nesatisfăcător. Eram și noi rebeli, deși veneam tot din familii modeste. Ceea ce mă interesează aici e că școala nu te pregătește pentru viitor, ci pentru trecut.Cam are dreptate.Și nu mă refer la cantitatea de informație necesară,ci la „actualizarea și activizarea” acesteia. Și nu mă refer la imensa cantitate de imbecili care populează acest învățământ după ureche, pornind de la ministru,summum de prostie îngălată. În primul rând îmi place că-i rârâit ca mine și că vorbește foarte corect limba română. Imaginați-vi-l la 28,la 38 și mai ales la 58 de ani.Noi nu vom ști niciodată cum va fi,dar nu cred că a pronit cu stângul.