Cauta

Bancherul cel mai hot, dar si cel mai jefuit

Dupa vamesi si nasii de pe trenuri, le-a venit randul si bancherilor sa dea extemporale la DNA. Exista niste diferente, insa. Lumea ii invidia pe vamesi, dar nu ii ura, pentru ca se dovedeau baieti de invoiala, romani de-ai nostri, pana la urma. Iar nasii de pe trenuri erau chiar simpatizati, fiind printre putinii complici ai saracilor. Bosii din banci reprezinta alta categorie.

Bancherul e vazut ca un arendas modern, pus acolo ca sa te incurce si sa nu te ierte. Nu cred ca a avut prea multa lume insomnii din cauza vamesilor si a nasilor. Dar cu datoria la banca imparti perna, noapte de noapte, ani intregi. Acum, inalti functionari bancari ne pretind sa nu exageram si sa nu generalizam. Ba da, exact asta trebuie sa facem! Doar asa, exagerand si generalizand, ne putem racori. Pfffuaaaiii, ce tupeu, sa nu generalizam! E ca si cum ni s-ar fi spus, in zilele revolutiei din ’89, sa fim mai blanzi cu Ceausescu, pentru ca a facut si lucruri bune. Si chiar a facut. Spuneti-mi si mie pe cati oameni din afara sistemului i-a fericit banca. Pe intelesul bogatilor, un credit la banca e ca achizitionarea unui yacht. Numai a investitie nu seamana. Te bucuri cand il cumperi si cand scapi de el, la un pret de 3-4 ori mai mic. La banca, insa, inapoiezi sume de 3-4 ori mai mari decat cele imprumutate. Iar inainte de a primi creditul, esti hartuit, ai de adus si de semnat mai multe hartoage decat bancherii chemati la DNA. Cateva zile, e dreptul nostru sa generalizam. Pe urma, vom reintra in normal, salutandu-l cu veche umilinta pe cel mai hot, dar si pe cel mai jefuit bancher — Statul Roman.

Ultimele stiri

  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Sebastian Burduja îl critică pe Nicușor Dan pentru refuzul de a avea o debatere: „E o lipsă de respect”
  • Veste despre recalcularea pensiilor, de la cel mai înalt nivel. Ce s-a întâmplat cu 99,9% dintre dosare
  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • Exit mobile version