Am început săptămâna cu o nouă ordonanță. Militară evident. Ne plac la nebunie formele fără fond. Au început să anunțe ordonanțele ca pe morți. Așa că m-am pus pe citit. Am văzut cum bagă și mai mult în ceață “oamenii de rând”. Ai voie să n-ai voie de nevoie. Urmează sigur încă una săptămâna viitoare ca să nu murim de plictiseală înainte de a muri de virus, atacuri ale șuților repatriați sau de foame după ce ministrul Agriculturii ne anunță ceva deficiențe la aprovizionare și creșteri de prețuri. O telenovelă ca să ne țină ocupați și uniți.”Pentru pace și prosperitate”.
Am mai citit că directorii de spitale sunt somați să nu refuze pacienții la internare. Adică dacă nu mai sunt paturi sau nu mai sunt medicamente (nici o noutate) sau nu mai sunt medici, să fie primiți toți pacienții pe holuri, pe scări, oriunde. Testați sau nu. Doctorii și asistenții sunt niște pioni de care marii conducători dispun cum vor ei. Doar ne-am retras de la CEDO. Au mână liberă. Nu are importanță dacă se poate sau nu îndeplini actul medical conform normelor. Ce consecințe are decizia? Aduce voturile când s-or face alegeri. Puternicii zilei au decis să ascundă adevărul sub preș. Pentru a opri răspândirea virusului se impune distanțarea socială. Foarte bine dacă o respectă toată lumea. În schimb cu ordonanța asta, la ușa spitalului îi înghesuim pe toți, infectați sau nu. Cam ca la sosiri la Otopeni. În condițiile în care un pacient infectat a generat focarul de la Gerota, cine ia o astfel de decizie poate fi calificat cu antonimul pentru inteligent.
De ani de zile spitalele nu au suficiente materiale sanitare ca să ajungă la toată lumea. Oamenii vin cu medicamente de acasă. Infecțiile nozocomiale sunt raportate din doi în trei ca să dea bine la statistici. Clasificarea spitalelor și autorizațiile de funcționare sunt la fel de bine fundamentate cât sunt doctoratele suspecte de plagiat. Hârtiile dau bine cât timp mizeria de sub preș nu pute cât să te scoată din casă. Ei acolo sus, în borcanul cei îi protejează, se fac că muncesc. Individual noi ne facem că respectăm ordinele. Într-o minciună perpetuă.
Folosind ce am învățat la logică în liceu, cei care l-am făcut pe bune, înțelegem că politica mizeriei de sub preș se traduce așa: dacă nu avem resurse să îi salvăm pe toți, îi trimitem cu bună știința la triere prin selecție naturală, bolnavi de orice fel, medici și asistente. Noi, restul, aplaudăm și ne descurcăm.
Așa se întâmplă în România de când mă știu. Pe vremea lui Ceașcă când magazinele erau goale, activul de partid și propaganda comunistă ne arătau tarabe pline pe la expoziții vizitate de marele conducător.
De câțiva ani în învățământ școlile trebuie să primească elevii din circumscripție indiferent de numărul de locuri. Așa că școlile bune sunt suprapopulate cu flotanți. Inspectoratele îi amenință pe directori. Autoritățile locale plantează panseluțe în loc să facă școli. Evidența populației dă din umeri. Responsabilitatea se pasează tot mai jos, iar la vârf se fac promisiuni imposibil de onorat cu incompetenți. Iar oamenii se descurcă. Din nefericire ceea ce se întâmplă în zilele astea începe să împută mizeria de sub preș.
Liderii lumii ne spun că suntem în război. Deci toți trebuie să ne supunem fără să crâcnim. Gândirea critică trebuie să dispară. Alții gândesc pentru noi. Mă supun. Dar am dreptul legitim să cer argumente pertinente pentru deciziile care sunt luate. Dacă un incompetent s-a strecurat la putere democratic, cum a fost Hitler, de frica represiunii trebuie să tac? Am trecut de la dictatura politicii corecte la dictatura militară. Din lac în puț.