Cauta

Vine 9, ”Vinerea Neagră” pentru mafia asigurărilor!

Cristian Roșu nu va mai fi vicepreședintele ASF

Gata, marionetele de la EUROINS încep să plăteasă oalele sparte de patronii bulgari, în timp ce ”regele asigurărilor”, Cristian Roșu a fost definitiv tras pe linie moartă în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară. Și asta după ce în urmă cu jumătate de an, ”NAȚIONAL” atrăgea atenția printr-o serie de dezvăluiri asupra gravelor probleme identificate de către echipa de control a ASF la societatea EUROINS. Dezvăluiri probate prin prezentarea unei  serii întregi de documente care arătau nenumăratele abateri identificate de către ASF, dar acoperite însă de către Cristian Roșu. Nimeni altul decât personajul numit la presiunile lui Liviu Dragnea pentru a răspunde de sectorul pieței de asigurări din România.

De asemenea, nu trebuie deloc uitat nici faptul că la acoperirea acestor încălcări repetate ale legii au fost complici și alți membri dn Consiliul ASF, aflați încă în funcție. După cum trebuie remarcat și că tensiunile și nemulțumirile consumatorilor la adresa pieței de asigurări au atins cote maxime, consumatorii de asigurări români fiind cei mai nemulțumiți din tot spațiul european de comportamentul abuziv și anti-consumator al pieței de asigurări din România. În acest sens fiind relevant și faptul că numărul oricum uriaș de petiții înregistrate de către ASF la adresa pieței de asigurări va depăși cu siguranță numărul de petiții de anul trecut, atunci când Autoritatea de Supraveghere Financiară a înregistrat peste 25.000 de reclamații! Pentru că deja în luna septembrie a acestui an, ASF a și depășit numărul record de petiții (peste 25.000) înregistrate în tot anul 2019 de către Autoritate!

EUROINS, record absolut de reclamații!

”Pensionara de lux” Doina Dascălu ia 12.000 euro lunar de la ASF

Însă cea mai reclamată societate de asigurări a rămas și în acest an tot EUROINS, urmată de City Insurance. Doar în al doilea trimestru al acestui an EUROINS avizând un număr de aproximativ 21.000 dosare de daună și înregistrând un număr de peste 4.800 de petiții la Autoritatea de Supraveghere Financiară! A trebuit însă să fie numit un nou președinte la ASF, pentru ca acesta nu doar să vadă în sfârșit ”jocurile” făcute de Cristian Roșu  și Dorina Dascălu în favoarea ”suveicilor bulgare” din holding-ul EUROINS, dar și să le ia frâiele din mâini și să aplice sancțiuni eficiente. Măsuri cu atât mai salutare cu cât, în ciuda unor intervenții politice, cu presiuni din partea Ambasadei Bulgariei și cu bețele în roate băgate de către unii angajați ai ASF- transformați în avocați ai pieței de asigurări, chiar și atunci când societatea respectivă încălca legea ! – Autoritatea a aplicat totuși primele sancțiuni consistente din istoria sa.

Amendă de peste 2 milioane lei!

Astfel că, așa după cum era de așteptat după  ce în mandatul ”binomului” Dascălu – Roșu nimeni nu i-a deranjat, amenda de nu mai puțin de 2,1 milioane lei, alături de retragerea aprobărilor directorului general Mihnea Tobescu și a directorului executiv al firmei EUROINS a și pus pe jar acționarii bulgari. Cei care amenință în stânga și în dreapta cu procese chiar conducerea ASF! Adică exact șmecheria cu șantajul cu plângerile penale și procesele în instanță care a funcționat ani de zile cu Cristian Roșu și ceilalți membri din Consiliul ASF, numiți acum doi ani de către Parlamentul României. Ce este drept, a fost nevoie de peste șase luni, numirea unui nou președinte al ASF și nenumărate semnale de alarmă trase de ”NAȚIONAL” pentru ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să ia primele măsuri cu adevărat legale și eficiente deopotrivă. Dar este bine și așa, că noua conducere a ASF a demonstrat că legea se poate aplica în România, fie și la opt luni de zile de la constatarea deficiențelor din raportul de control, prezentate pe larg în campania de presă a ”NAȚIONAL”.

Oricum, amenda de 2,1 milioane lei a fost deja aplicată societății EUROINS pentru ” o serie de deficiențe, în special cu privire la calculul rezervelor tehnice la data de 31 martie 2020, precum și întregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare”. Precum și pentru ” o serie de deficiențe cu privire la modul de calcul al rezervelor tehnice constituite, în conformitate cu cerințele legislației Solvabilitate II (Legea nr. 237/2015), precum și cu privire la modul de determinare și de raportare a elementelor de fonduri proprii de bază ce acoperă cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital”. Toate aceste tipuri de deficiențe ”descoperite” acum de către  ASF existau, ce-i drept, consemnate și în Procesul Verbal de Control cu nr. 37/10.01.2020, redactat chiar de echipa de control a ASF-ului! Numai că la vremea aceea, Cristian Roșu, ditamai vicepreședintele ASF și principalul responsabil de dezastrul din piața de asigurări a adoptat tactica struțului : și-a băgat capul în pământ! Respectând astfel ”Omerta” impusă de ”mafia asigurărilor” : NU a văzut, NU a auzit și NU a spus nimic!

Valentin Ionescu în locul lui Cristian Roșu!

Însă pentru cele 17 abateri deosebit de grave identificate de către echipa de control a ASF și prezentate în ”NAȚIONAL” în urmă  cu câteva luni, Cristian Roșu i-a ”mângâiat” părintește pe creștet pe bulgarii de la EUROINS cu o banală amendă de doar 500.000 lei! Însă, ce-i drept, toate aceste ”legături primejdioase” dintre Cristian Roșu și bulgarii de la EUROINS sunt deja parte din dosarele instrumentate de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Mai ales că singurul rezultat al acelei ”anemice” amenzi aplicate atunci de ASF pentru cele 17 abateri grave ale firmei de asigurări a fost ca în loc să scadă numărul de reclamații la adresa firmei EUROINS, numărul acestora a început să crească semnificativ! Astfel că în toate cele 12 luni ale anului 2019, EUROINS a înregistrat un număr de 8.491 de reclamații. În timp ce în doar primele opt luni ale acestui an, EUROINS a înregistrat un număr de 9.388 de reclamații la ASF! Mai mult decât atât, la întâlnirea de la ASF avută în urmă cu o săptămână, Cristian Roșu aproape că și-a cerut scuze în fața bulgarilor pentru amenda pe care a trebuit să o dea firmei EUROINS… Și chiar a dat vina pe alte persoane, care ar fi trecut peste capul lui în luarea cestei decizii! Și uite cum amenzile date parcă ”la mișto” de Cristian Roșu s-au dus, dar, după cum se poate lesne observa de inițiații sistemului, acesta deja este tras pe linie moartă în ASF! Astfel că nici măcar în comunicatele de presă ale ASF-ului, atunci când vine vorba despre piața de asigurări, Roșu nu mai scoate niciun cuvințel! Persoana care vorbește deja în numele ASF-ului despre piața de asigurări fiind directorul Valentin Ionescu. Cel care, despre cum reiese de altfel din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, îl va și înlocui pe Cristian Roșu din primăvara anului viitor!

Se judecă insolvența!

Iar în tot acest timp ”lațul” se strânge în jurul conducerii EUROINS, societate cu o conducere ”decapitată”, cu o imagine publică făcută țăndări și cu niște dosare gata finalizate la DNA! Dar care se pare că mai așteaptă doar un ”semnal” de la noua putere politică pentru a intra pe rol. În plus, EUROINS mai are încă două ”hop”-uri mari de trecut. Cel mai important fiind pe data de 9 octombrie 2020, atunci când instanța de judecată trebuie să ia o decizie legată de cererea insolvenței solicitată de cei 14 operatori economici cărora societatea de asigurări le datorează sume de bani consistente. Și care poate declanșa un adevărat ”tsunami”, 9 octombrie anunțându-se deja ca și ”vinerea neagră” pentru ”păpușarii” pieței de capital. Degringolada de la EUROINS fiind oricum la cote uluitoare, societatea de asigurări nefiind reprezentată de nimeni la ultmul termen avut pentru cererea insolvenței! Astfel că instanța de judecată a decis amânarea luării unei decizii pentru 9 octombrie. Specialiștii din domeniul juridic susținând că dacă acest proces nu era unul cu adevărat serios, atunci instanța ar fi respins deja cererea celor 14 operatori economici. Iar amânarea arată că instanța tratează cu maximă atenție și seriozitate acest proces.

Dezastru la ”marea evaluare”, la pachet cu City Insurance!

După EUROINS-ul lui Assen Christov, se clatină și City Insurance

În ceea ce privește al doilea ”hop” mare care urmează,. EUROINS îl va avea de trecut ”la pachet” cu City Insurance și este legat de evaluarea activelor și pasivelor firmelor de asigurări de către auditori independenți. Această auditare financiară dă deja fiori reci multor companii de asigurări din România, care au transmis raportări financiare către ASF, raportări care nu au nicio legătură cu situația financiară a acestora! Și uite cum multe societăți anticipând deja rezultatele proaste în urma acestor auditări independente, anunță deja infuzii de capital, cum este și cazul EUROINS. Care a anunțat pe un ton triumfalist, chiar în ziua în care ASF a aplicat amenda record, că pregătește o majorare de capital. Numai că surse din cadrul ASF susțin că majorarea de capital anunțată de către EUROINS este departe de a acoperi necesarul de capital pentru îndeplinirea indicatorilor de solvabilitate și lichiditate! De fapt, această auditare independentă a activelor și pasivelor firmelor de asigurări va reprezenta în realitate argumentul legitim al Consiliului ASF pentru a lua niște măsuri cu adevărat dure și necesare într-o piață abuzivă, cu tot mai mulți clienți nemulțumiți, cum este cea de asigurări.

Căzuți pe tehnică la Parlament!

Mai ales că noua putere politică așteaptă  ca actualul Consiliu susținut de PSD, ALDE și UDMR să ia acele măsuri eficiente față de unele companii de asigurări certate cu legea, urmând ca apoi să ”decapiteze” vechii membri din Consiliul ASF, în baza noii structuri politce care se prefigurează la alegerile parlamentare. Oricum, pe masa procurorilor DNA se află deja și informarea despre bulgarii de la EUROINS care au încercat să își rezolve problemele mergând de mână la Parlament împreună cu reprezentanți ai Ambasadei Bulgariei în România și cerând sprijin de la câțiva lideri de la cel mai înalt nivel din PSD! Neștiind că sunt monitorizați de către structurile abilitate ale statului român! Mai mult decât atât, unii parlamentari care au intervenit deja în favoarea firmei EUROINS ca să transmită pe linie de partid mesajul vicepreședintelui Cristian Roșu de a fi blând cu compania bulgară au ”căzut” pe interceptările care sunt deja atașate la ultimul dosar de la DNA!

”Borcanul cu miere”!

De reamintit și că persoana responsabilă de piața de asigurări, ”borcanul cu miere” Cristian Roșu a fost susținut la șefia ASF la intervenția directă a lui Liviu Dragnea și încasează lunar suma de 10.000 de euro penrtu aceste ”performanțe”. De asemenea, ”pensionara de lux” Doina Dascălu se joacă în continuare de-a protecția consumatorilor în ASF, primind în schimb venituri nete de peste 12.000 euro pe lună! Ea fiind numită și susținută în conducerea ASF de către nașul ei, Dan Radu Rușanu și deja minusculul partid al lui Călin Popescu Tăriceanu.  Astfel că ASF are datoria să monitorizeze cu mare atenție măsurile implementate de către EUROINS și să verifice dacă acestea se încadrează în planul de măsuri. Iar dacă EUROINS în continuare va sfida legea,  ASF-ul și nu în ultimul rând consumatorii de produse de asigurări, atunci singura opțiune rămâne retragerea licenței RCA pentru această societate de asigurări care înregistrează cel mai ridicat număr de reclamații din întreaga Uniune Europeană! Mai ales că viitorul scandal care se prefigurează este cel legat tot de Cristian Roșu, dar de această dată cu  City Insurance. Acționarul majoritar al societății fiind cumnatul lui Adrian Năstase, astfel încât toate ramificațiile ”caracatiței” dintre ASF și firmele de asigurări se rezolvă tot la nivel politic… Inclusiv prin cumpărarea de influență și pe spinarea celor opt milioane de șoferi care plătesc degeaba o poliță de asigurare RCA, după cum au ”suspiciuni rezonabile”procurorii DNA!

Ultimele stiri

  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version