AcasăOldSuveica bulgară de la Euroins, demascată!

Suveica bulgară de la Euroins, demascată!

Opt companii au solicitat, în utimele luni, falimentul firmei Euroins. 6.581 de reclamații la adresa firmei de asigurări au fost înregistrate doar în primele 5 luni ale anului 2020, 4 sancțiuni au fost aplicate de ASF, în doar 7 luni acestui asigurator, 5.050 de dosare sunt în instantă, în ultimele 18 luni, adică peste 280 de acțiuni pe lună, deschise împotriva acestei firme de asigurări.

Dintre acestea, Euroins a pierdut în instanță în 93,7% din cazuri, despagubirea medie pe care a fost obligată să o achite, prin hotărâre judecătorească, fiind de 23.732 lei (aprox. 4.900 de euro). Doar la ultimul control efectuat de ASF la Euroins au fost constatate 17 abateri grave ale societății de asigurări.

AutoCar va sprijini, în conditiile legii, orice persoană fizică sau juridică ce are de recuperat de la Euroins sume restante scadente, cu o vechime de peste 60 de zile, în condițiile legii. Nu sunt necesare cunoștinte juridice sau financiare pentru a se constata că o societate de asigurări care înregistrează pierderi de aproximativ 9 milioane de Euro este în faliment. Este clar că într-o astfel de împrejurare, fără o infuzie de zeci de milioane de Euro, societatea de asigurări Euroins nu are de unde să achite despăgubirile. Deși ne aflăm la jumătatea anului 2020, până în prezent nu a apărut vreun comunicat sau vreo știre cu privire la acest aspect, iar despăgubirile nu sunt plătite de această societate de asigurări.

Auto Car apără interesele românilor și pe cele ale României, în primul rând pentru că suntem un important contribuabil la bugetul statului român, în timp ce Euroins este, probabil, un contribuabil la bugetul statului bulgar, având în vedere modelul de business adoptat de acest asigurator, care a făcut și face obiectul unot cercetări declanșate de autoritățile române. Conform informațiilor publice, de pe siteul Ministerului Finanțelor, cele de la Registrul Comerțului, precum și din comunicatele societății Euroins, în anul 2019, societatea de asigurări a avut o cifră de afaceri în cuantum de 1,279 miliarde lei (echivalentul a 270 milioane Euro).

Din această fabuloasă cifră de afaceri, Statul Român nu a încasat niciun leu impozit pe profit, deoarece societatea de asigurări a înregistrat o pierdere de 43 de milioane de lei (echivalentul a 9 milioane de Euro). Poate că toate contribuțiile acestui asigurator au fost încasate de statul bulgar.

Conform unor investigații jurnalistice date publicității recent, Euroins împrumută bani unor firme deținute de acționarii aceleiași companii, în schimb, societatea de asigurări nu platește despăgubirile și inregistrează pierderi de 9 milioane de Euro, în 2019. Astfel, în cadrul investițiilor realizate de societate s-au efectuat anumite tranzacții în baza unor contracte REPO încheiate cu societatea Starcom Holding, din Sofia, deținută într-un procent mai mare de 50% de către Assen Milkov Christov, membru al Consiliului de Administrație al Euroins.

Valoarea rezervei de daună avizată constituită de societate este reprezentată de valoarea fără TVA a calculației efectuate, împrejurare ce a condus la subevaluarea cu cel puțin 19% a rezervei de daune avizate constituite de societate. Potrivit testelor „run off” efectuate, s-a constatat că valoarea rezervelor constituite la data de 31.12.2017 și 31.12.2018 nu a acoperit toate obligațiile (daune plătite și rezerve rămase în sold aferente polițelor pentru care s-a efectuat calculul), astfel că la data de 31.12.2017 subadecvarea brută a rezervei de daune (RBNS) este în valoare de 80.922.099 lei, cea mai mare subadecvare fiind înregistrată pentru clasa 10, pentru restul claselor rezultând o supraadecvare, iar la data de 31.12.2018 subadecvarea este de aproximativ 134 milioane lei. Societatea Euroins a calculat și plătit eronat contribuția pentru exercitarea supravegherii și controlului activității de asigurări generale, mai puțin activitatea de asigurări RCA, fiind încălcate prevederile art. 4 și 5 din Normele privind cuantumul și termenul de plată a taxei de funcționare datorate de asigurători și de brokerii de asigurare puse în aplicare prin Ordinul 11/2009 și art. 11 alin. (2) din Regulamentul nr. 16/2014 privind veniturile Autorității de Supraveghere Financiară, raportat la prevederile din art. 8 alin. (14) din Legea 237/2015.

Societatea Euroins a calculat și plătit eronat contribuția pentru exercitarea supravegherii și controlului activității de asigurări RCA, fiind încălcate de către societate prevederile art. 37 alin. (1) din norma privind Fondul de protecție a victimelor străzii puse în aplicare prin Ordinul 1/2008 cu modificările și completările ulterioare și art. 11 alin. (2) din regulamentul nr. 16/2014 privind veniturile de Autorității de Supraveghere Financiară, raportat la art. 8 alin. (14) din Legea 237/2015 Societatea Euroins a calculat și plătit eronat contribuțiile datorate la Fondul de Garantare al Asiguraților, fiind încălcate de către Euroins prevederile art. 3 alin. (1) și (2) și (4) din Norma privind Fondul de garantare pusă în aplicare prin Ordinul nr. 10/2009, raportat la prevederile art. 60 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, coroborat cu prevederile art. 28 alin. (3) din Legea 213/2015.

Totodată, pentru o corecta informare a presei și a celor 8 milioane de soferi, AutoCar atrage atenția asupra următoarelor aspecte ce țin de modalitatea prin care acest asigurator gesionează dosarele de daună:

– Despagubirile pentru reparații acordate de către societatea Euroins sunt calculate „În aza salariului mediu pe economie si a nivelului de trai din România”, nu în baza prețurilor pieselor, a materialelor utilizate și a tarifului pentru manoperă, utilizat de unitatea reparatoare, conform Normei 20/2017, Art.24 (4), care prevede evaluarea costului, astfel: “conține costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul.”

– Societatea Euroins achită închirierea unui autovehicul “numai dacă factura de reparație conține mai mult de 8 ore de reparație, iar tariful nu poate depăși suma de 200 ron/zi”. Prevederile din circulara Euroins (document intern prin care asiguratorul își instruiește personalul să gestioneze dosarele de daună cu încălcarea legii și a drepturilor păgubiților) încalcă prevederile normei 20/2017 care stabilește la art. 25 (4): „În cazul reparației vehiculului avariat, perioada maximă de indisponibilitate reprezintă timpul normal de reparație transformat în zile de lucru prin împărțirea la patru a timpului normat de reparație, la care se adaugă orice întârziere nejustificată cauzată de către asigurătorul RCA.”

Practic, Euroins achită închirierea unui autovehicul, încălcând prevederile Normei 20/2017, înjumătățind zilele la care un păgubit RCA are dreptul, conform legii.

De asemenea, plafonarea despăgubirii costului de închiriere la maximum 200 de lei/zi încalcă dispozițiile normei 20/2017, art.25 1.a) care prevede:

“(1) Prejudiciile reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia, sunt stabilite:

a) pe baza documentelor justificative din care rezultă costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul de o clasă similară ori inferioară, închiriat de la entități autorizate cu acest obiect de activitate;”

Consecința: Această plafonare ilegală de costuri de închiriere permite accesul unei persoane nevinovate de producerea unui accident doar la un autovehicul de clasă medie și nu una similară cu cea avariată, conform legii.

„Suntem siguri că odată cu numirea noului președinte ASF, după o analiză corectă, această piață va fi cu adevărat supravegheată și se vor lua măsurile legale împotriva acestor abuzuri. O societate de asigurări care nu dă doi bani pe reputație și pe clienții săi nu ar trebui lăsată să vândă RCA!”, a precizat Florin Pandele, acționar principal AutoCar.

author avatar
Andrei Coman
612 afisari

8 COMENTARII

  1. Pandele cel in trening ajuns mare „patron”…..colectorul PSD:))))))….toata lumea te cunoaste „sportivule”. Ai ppans la „Maaaaami” si a mess „Maaaami” cu tine in Bulgaria. Ce’ti mai place la All Inclusive:)))).

    • ???sa inteleg ca ești sluga Euroins , curge frustrarea in voi . Nu e vb de Pandele sau Bujor sau cine o fi ideea e simpla foarte simpla ,euroins este o firma patronata de niste gunoaie condusa de niste slugi , iar tu daca vb limba romana inseamna ca esti idiot de tii partea unor astfel de escroci. Nu trebuie sa spuna Pandele cine o mai fi si asta , ca toata lumea care s a lovit de jegurile astea umane de la euroins , stie ce le poate pielea. Iar daca omula asta se baga , si se ia in piept cu toata lumea inseamna ca stie el ce vorbeste ,are cohones fata de tine spre ex

  2. Cu maxima indurerare pentru comentariile astea absurde, pot spune ca in Romania s-a instalat „capusa PSD ista”. Din pacate, asa cum spune domnul iubitor de „cohonesele” lui Pandele, traim intr-o tara de slugi, fiecare slugarind in apararea intereselor proprii. Ceea ce este si mai grav, este faptul ca Statul Roman nu pune STOP la furtisagurile „pe fata” cu acte. Citind acest articol, imi dau seama ca prostii chiar platesc pentru a face publicatii denigratoare. In concluzie prostia unor patroni de firme „capuse”, asa zise firme din acelasi grup care functioneaza pe principiul „Autonomia si independenta producatorului” , nu isi dau seama ca de fapt totul o sa iasa la iveala intr-un final. In concluzie, traim intr-o tara in care idiotii se recunosc intre iei, iar lingaii dau spaga sa apara prin ziare…..Rusine !

    • De data asta chiar m ai convins , pari a fi o sluga a multinationale lor in speta euroins in cazul de fata . Mergand pe ideea ta , autocar este o firma romaneasca patronata din cate inteleg de acest Pandele . Ceea ce ti scapa tie este ceva simplu dincolo de legi si ce spui tu acolo , omul asta plateste impozite si taxe la statul roman , oe cand bulgarii de la euroins , nu . De aia ji se pare ciudat ca o persona ca tine care tine partea strainilor , asta spune multe. Mie mi se pare corect asa ,ca legile sa fie in favoarea romanilor nu a multinationalelor cum se intampla de ani de zile doar ot ca aceste gunoie din conducerea lor spaguiesc alesii nostrii pt ai favoriza . Asta se intampla de ani de zile . Iar cand un om cum spui tu se lupta cu legea in brate cu toata lumea il numești lingau etc. Eu cred ca in situatia data este singurul care nu este si din cobtra toti ceilalti . Am cititit putin despre legislatia rca despre ce presupune ea ,despre ce se vrea si pot afirma atat . Daca propunerea distinsilori aleși si la insistentele lor pline sute de mii de euro dati ca ” prime” de ce legea nu este in viguare deja , ca se tot discuta se mai bine de 1 an . Iti spun eu de ce , pt ca nu este legala asa pe scurt , s ar intampla doar la noi in tara sa fie cum vor asig . In contextul actual stimate domn afiliat asiguratorilor trebuie sa mai intelegeti ceva simplu de altfel. Legea actuala asta la care face referire omul asta si de care se leaga pt aș recupera banii este legea RCA votata in parlament de parlamentarii nostrii aprobata de presedintele tarii , repet legea RCA NU LEGEA PANDELE , si se aplica oricarui om sau societate care lucreaza sau are treaba cu domeniul . Daca legea actuala este data ca bati tu campii cu ce spui tu acolo de psd in fav lui Pandele esti dus cu capul . Inseamna ca omul asta este cel mai puternic in stat … Ia gandeste te un pic , inainte sa ti mai versi frustrarea ,sluga a asiguratorilor

  3. Pandele are si el multe pacate. Candva poate o sa se uite „cineva” si peste facturile lui. Circul pe care il face in prezent este doar pentru a se impune in fata asiguratorilor.
    Sa nu va ganditi ca Pandele o sa ajute pe cineva gratuit, asa cum declara in presa. Si ar mai fi ceva, pana nu demult Pandele era prieten cu Euroins.

  4. Pandele am auzit ca si-a facut imperiul de „cotete ” service pe spatele Euroins si sustinut de o mare firma de brokeraj. Ideea este ca atunci cand Euroins a aflat ca are ca partener un elev de 50 ani cu BAC-ul luat la varsta a doua, atunci s-a decis sa acorde sanse doar in colaborarile cu intelectualii. Drept urmare, cainele musca mana care l-a hranit denigrandu-si stapanul. Intr-un final „lantul” se va strange si pentru acest „Maica Tereza” al pagubitilor RCA. Pagubitii trebuie sa stie ca isi lasa autovehiculele in custodia unitatilor reparatoare „cotete ale lui Pandele” si dupa reparatie semneaza declaratii de despagubire pe sume si de minim 5 ori mai mari decat cele calculate din tarifele unitatilor reparatoare corecte. Pentru unitatile reparatoare corecte am tot respectul si sunt sigur ca acestia isi castiga clientela prin seriozitate si calitatea lucrarilor. Toate cele bune va doresc si de la ASF astept un tarif de referinta al orei de manopera. Drumuri bune dragi soferi!

  5. Din cele mentionata de domnul de mai sus care scrie mult…. Si tine cu ROMANII inteleg ca daca esti roman poti sa practici preturi umflate de 5,6,7 ori fara probleme iar daca esti strain trebuie sa platesti cat cere romanu’ ?? ??

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger