Cauta

PONTA, DIN NOU GINERICĂ!

Iată că, din nou, Victor Viorel Ponta pare a face ce știe el mai bine… Mușcă din partidul care l-a făcut om mare!

Însă, ce este drept, reactivarea fostului ”copil teribil” al oricum debilei clase politice românești chiar că nu ar avea de ce să îi mai ia prin surprindere și pe alții…

Mai ales pe inițiații sistemului. Cei care știu prea bine cum s-a ales praful și pulberea de cea mai solidă coaliție de guvernare de după multă vreme, la teribilul moment zero al COLECTIV-ului. Sau cum de a mai rămas odată singur consilierul onorific Victor Ponta, cu premierul de atunci, Sorin Grindeanu, să stingă lumina guvernării social-democrate în Palatul Victoria.

Sau cum ”Țepeșii” scoși pe bandă rulantă de către ”fabrica de politicieni” avându-l drept unic acționar pe Sebastian Ghiță a dus la zăgăzuirea curentului suveranist, pentru prea multă vreme deja. Și iată că, acum, Victor Ponta este din nou ”ginerică”!

La masa ”Patriarhului”!

Dar tot al omului căruia îi datorează aproape inexplicabil de longeviva sa carieră politică. Ilie Sîrbu, considerat încă ”ultimul Patriarh” al vechii ”gărzi roșii” din politica românească, începând să își facă apariția în ”high – life”-ul dâmbovițean. La masa sa fiind văzut nu doar ginerele Victor Ponta, dar și alți potentați ai zilei. Cu o influență încă suficient de mare pentru ca, la o adică, să poată să fie ”scursă controlat” candidatura lui Victor Viorel Ponta la Primăria Capitalei!

Frustrarea favoriților

Fără ca aceasta să însemne însă musai și că auto – declaratul ”sictirit” de chipurile nerecunoscătoarea opinie publică românească să aibă cu adevărat intenția de a îl scoate de cârlionți afară pe Nicușor Dan, din Primăria Municipiului București…

Numai că, ghinion, vânturarea candidaturii ginerelui favorit al sistemului, Victor Viorel Ponta, la Primăria Capitalei nu are cum să nu nască frustrări… Mai ales pe culoarul stângii… Și să tulbure astfel și mai mult apele oricum agitate ale învolburatei Dâmbovițe electorale… Mai ales că masa dată de Ilie Sârbu într-o locație adecvată a coincis cu cea a alteia, una rotundă, ce este drept, și ceva mai la vedere, a lui ”nea Paul”… Și a invitaților mai mult sau mai puțin oficiali ai acestuia…

Iar dacă iminenta aruncare pe taraba mediatică a primelor sondaje pe bune va da speranțe actualilor favoriți, acestea s-ar putea dovedi deja unele deșarte. Odată cu intrarea în cursa electorală pentru Primăria Capitalei – reală sau fake – încă de pe acum, a lui Victor Viorel Ponta!

Se flutură Șorțulețele

De asemenea, la un anumit nivel al sistemului – că doar strategiile contrainformative de sine stătătoare ale liderilor politici or fi ele sublime la ședințele de partid, dar în realitate lipsesc cu desăvârșire! – nu poate fi ignorată o stranie coincidență… Și anume că deja cam multele ”mutări în plic” din viața politică vin ”la pachet” cu ”fluturarea șorțulețelor” masonice. Acolo unde se anunță o ”împăcare istorică”… ”Schimbarea liniilor” de pe aceste ”fronturi nevăzute” ale disputelor politice și din sistem deopotrivă fiind greu de crezut că va putea deveni una cu adevărat operațională doar prin ”deschiderea conservelor” oricum expirate ale politicii românești…

Deocamdată însă, urmăriți cu atenție traiectoria viitoarelor declarații ale lui Victor Viorel Ponta… Că doar și alții o fac… În așteptarea noului ”parteneriat strategic” extern ce urmează a fi clamat… Și la care unii vor adera cu cel puțin aceeași fervoare cu care alții îl vor combate…

Așa că, deocamdată cel puțin, să îi urăm ”bine ai revenit” pe scena politică lui Victor Viorel Ponta. Cu toate că poate ar fi fost mai indicat ca tatăl socru să fie avertizat că, nici de această dată, ”mieunatul motănelului” Ponta nu are cum să poată fi perceput drept ”răgetul leului” politic care încă se închipuie a fi ”consortul” Dacianei. Cel care a fost, este și va rămâne doar ”ginerele lui nea Ilie”…

Nici măcar sprijinul mediatic al ”fugarului de la Sinaia” nefiindu-i acestuia suficient pentru o ”reactivare” de succes…

Ultimele stiri

  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Alege ce citești
  • Iohannis cu Geoană, rocada mică, beleaua mare
  • S-a spart buba angajărilor pe pile la ANRE
  • 300.000 de lire sterline pentru „Șervețelul Messi”!
  • Real Madrid, propulsată în finală, cu orice preț
  • Sincronizare suspectă. România intră în febra pregătirilor pentru un atac nuclear
  • Deficitul prăbușește standardele MAI. S-a dat dezlegare la tatuaje pentru polițiști
  • Imagini impresionante. Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărășan/Drumarii lucrează în zona cea mai dificilă. „Acum începe greul!” – VIDEO
  • O vară crudă pentru investitori
  • Exit mobile version