Cauta

OFICIAL! SUA ne-au și trădat pentru bulgari și unguri!

Mark Esper și Kasimir Karakachanov au bătut palma!

Iată că deși au încercat să învăluie vizita generalului Nicolae Ionel Ciucă la Washington în ”fumigena” unui succes fulminant al ministrului Apărării, strategii ”radicalizării” parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii nu au putut ține secretul ”rușinos” care pune deja într-o cu totul altă lumină proiectele militare comune. Pentru că, da, Ciucă a semnat pe 10 octombrie ”foaia de parcurs” prin care practic s-a obligat să mai cotizeze cu alte șase miliarde de dolari către marile companii producătoare de armament de peste Ocean.

Militarii US Army vin în Bulgaria nu la Kogălniceanu

Plus că a trecut cu vederea toate neregulile la contractele cu încredințare directă de până acum, promițând în schimb chiar și că va mări ritmul investițiilor românești în economia americană! Pentru că, oricât ne-am ascunde sub tot felul de cuvinte românești, asta reprezintă de fapt contractele ”G2G”, în lipsa oricăror prevederi offset. În schimb, Ciucă a sperat până în ultima clipă la o poză cu Mark Esper, prin care secretarul american al Apărării să îi întrețină visurile de a ajunge premierul României. Numai că în ciuda punerii celor șase miliarde pe masă, partea română a fost tratată pur și simplu cu posteriorul unor demnitari ”de duzină”! De ce? Pentru că pe 7 octombrie, cu doar trei zile înainte de vizita lui Ciucă, ministrul bulgar al Apărării a descins la Washington și a semnat și el o ”foaie de parcurs”, tot pe zece ani.

Americanii ne vând Piranha 5 și cumpără Lynx KF41 de la unguri

Și care cuprinde că trupele suplimentare mult solicitate de partea română a fi dizlocate la Kogălniceanu vor ajunge de fapt în… nordul Bulgariei! Iar pentru ca umilința să fie una deplină, imediat după întoarcerea în țară a generalului Ciucă, s-a aflat și un succes cu adevărat răsunător al Ministerului Apărării din Ungaria în raport cu SUA! Urmând ca americanii care ne vând nouă mult ”vopsitele” Piranha 5 ca să scape de ele au angajat negocieri să cumpere la rândul lot transportoare blindate Lynk -KF 41. Unele care vor fi produse de compania gemană Rheinmetal într-o fabrică ultarmodernă ce urmează a fi construită de la zero în Ungaria, la Zalaegerszeg!

Karakachanov fură trupele lui Ciucă!

Pur și simplu demnitarii români mai au doar să se pună în genunchi pentru a cerși noi trupe americane care să fie trimise la baza americană de la Mihail Kogălniceanu. Cea pentru a cărei modernizare și extindere, Guvernul României a alocat deja halucinanta sumă de 12, 17 miliarde lei! Asta după ce Administrația SUA a informat că nu mai dă niciun cent din ”cota parte” de 22 milioane de dolari cu care se angajase să participe, bani care au fost redirecționați spre construcția ”Zidului lui Trump” de la granița cu Mexicul. Oricum, în cadrul vizitei de la Washington, ministrul Ciucă avea să reitereze poziția Bucureștiului de a aloca orice noi facilități, indiferent de costul acestora, doar pentru ca trupe suplimentare americane să fie trimise cât mai repede la Kogălniceanu.

Ciucă s a îndoit degeaba la Washington

Pentru a întări astfel presupusa imagine de ”lider regional” a președintelui Iohannis, una clădită doar pe șepcuța primită de la președintele american în Biroul Oval. Numai că mare trebuie să mai fi fost uimirea ministrului român al Apărării la Washington, atunci când a aflat că omologul bulgar i-a luat-o înainte! Totul după ce pe 7 octombrie, ministrul Apărării de la Sofia, Krasimir Karakachanov și secretarul american al Apărării, Mark Esper au semnat documentele prin care 2.500 de militari americani urmează să fie trimiși în Bulgaria!

Nu e 2,5! Americanii vor deja 3%!

După cum dezvăluiam zilele trecute, Klaus Iohannis se pregătește să anunțe creșterea procentului din buget alocat strict Ministerului Apărării pentru înzestrarea Armatei la 2,5 la sută. Fiind astfel obligat să facă față concurenței Poloniei, prima țară europeană care a atins deja acest plafon, spre încântarea zgomotos exprimată a Statelor Unite ale Americii. Ce este drept, polonezii au negociat însă la sânge toate contractele încredințate marilor companii de armament de peste Ocean, obținând angajamente offset de 36 la sută! Iată însă că planurile Puterii politice de la București au fost deja date peste cap de aceeași vizită a ministrului bulgar al Apărării la Washington.

Iohannis obligat să dea 3 la sută din PIB la Apărare

Și în cadrul căreia Karakachanov a anunțat că Bulgaria a ajuns deja la trei la sută din Produsul Intern Brut alocat Apărării. Ceea ce explică și entuziasmul părții americane de a trimite 2.500 de militari în Bulgaria, pentru a saluta astfel gestul autorităților de la Sofia. Astfel partea americană având acum la îndemână un nou mijloc de șantaj asupra ”partenerilor români”, pe care nu s-au sfiit de altfel să îl și folosească imediat. Generalul Ciucă fiind deja avertizat că, ținând cont de ”performanța” atinsă de Bulgaria, un ”salt” de doar până la 2,5 la sută din PIB al Guvernului României nu ar mai fi deloc suficient. Și că, drept urmare, vom mai putea ”pupa” noi militari americani de-abia după ce vom sări și noi de 3 la sută!

Ungaria ne umilește de la Zalaegerszeg!

Și parcă pentru a îi face și mai rău în ciudă bietului Ciucă, cea mai mare companie europeană de armament, Rheinemetal din Germania a anunțat că intră în linie dreaptă cu construcția la Zalaegerszeg, în Ungaria, a unei noi fabrici pentru construcția celui mai nou transportor blindat, Lynx KF41. Pentru că atunci când a negociat să cumpere primele 218 de vehicule de luptă de la Rheinmetal, Ungaria a bătut palma și pentru construcția de la zero a unei fabrici și a unui poligon de încercare pe teritoriul său! Iar cea mai bună dovadă că Lynx KF 41 fabricat în Ungaria se anunță încă de pe acum un succes uluitor este că pe lângă pre-comenzile din Cehia, Australia și SUA s-au arătat la rândul lor interesate să achiziționeze viitoarele transportoare blindate! Adică pur și simplu americanii își vor înlocui transportoarele pe care ni le-au băgat pe gât cu altele noi, produse în Ungaria!!!

Ultimele stiri

  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Telefoanele de urgență de pe autostradă au ajuns piese de muzeu. De ce e bine să te bazezi numai pe telefonul mobil, pe străzile din România
  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Exit mobile version