Cauta

Semnal de alarmă al OMS. Pandemia se intensifică. Focarele se răspândesc precum incendiile forestiere

OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pune că este „foarte puțin probabil” ca țările să poată eradica coronavirusul în acest moment. Oficialii OMS susțin că statele ar putea fi nevoite să impună din nou restricții, deoarece focarele se răpândesc precum un „incendiu forestier”.

În timp ce unele țări și state insulare au fost eficiente în controlul răspândirii coronavirusului, există „întotdeauna riscul” ca boala să se răspândească rapid atunci când este importată din alte țări, a declarat dr. Mike Ryan, directorul executiv al programului OMS pentru situații de urgență pentru sănătate, la o conferință organizată în Geneva, vineri potrivit cnbc.com.

„În situația noastră actuală, este foarte puțin probabil să putem eradica sau elimina acest virus”, a spus Ryan. „Am văzut țări care au reușit să ajungă la zero sau aproape zero cazuri la reimportarea virusului din afară, deci există întotdeauna un risc.”, a declarat expertul.

De ce a comparat focarele de coronavirus cu incendiile forestiere

Totodată, reprezentantul OMS a subliniat faptul că „odată ce restricţiile au fost ridicate, a existat întotdeauna riscul ca boala să înceapă să se răspândească din nou”. De asemenea, doctorul a mai comparat focarele de coronavirus cu incendiile forestiere: focurile mici sunt uşor de stins, dar greu de identificat. În acest context, aceasta a sfătuit fiecare ţară şi comunitate să pună în aplicare un sistem în care să poată detecta „micile focare”, putând astfel să blocheze doar zone mici pentru a conţine virusul.

Expertul crede că autoritățile trebuie să aibă metode de supraveghere adecvate, inclusiv urmărirea contactelor și testarea agresivă pentru a împiedica micile focare să se transforme în focare mari, necontrolate.

Cel mai rău scenariu ar fi reimplementarea carantinei totale care au închis afacerile și recomandarea ca oamenii să se izoleze pentru a preveni răspândirea temutului virus. „Țările pot și ar trebui să poată ține sub control boala prin aceste măsuri. Cu toții vrem să evităm ca ţările să revină la carantina totală, nimeni nu îşi doreşte asta, dar exista situaţii în care aceasta este singura opţiune”, a spus dr. Mike Ryan.

Ultimele stiri

  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • Exit mobile version