Cauta

OMS confirmă o ipoteză-BOMBĂ: vaccinarea obligatorie, la nivel mondial!

oms vaccin

OMS confirmă o ipoteză-BOMBĂ: vaccinarea obligatorie, la nivel mondial!

Organizaţia Mondială a Sănătăţii seamănă panică în rîndul contestatarilor vaccinului: imunizarea ar putea deveni obligatorie, la nivel mondial. În actualul context al pandemiei de coronavirus este prioritar „să fie găsite toate persoanele care încă nu s-au vaccinat pentru a încerca să le convingem să se vaccineze”, a declarat joi Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS.

Această sarcină trebuie desfăşurată la nivel global şi, „mai ales, în rândul persoanelor vârstnice, sau cu afecţiuni medicale subiacente”, a precizat Ryan într-o sesiune cu internauţii pe reţelele de socializare.

Vaccinarea cadrelor medicale, prioritară

Specialiştii de la OMS insistă că prima dată ar trebui imunizate obligatoriu cadrele medicale.

Mike Ryan a făcut aceste comentarii când a fost întrebat dacă trebuie unificate toate măsurile de prevenire, având în vedere că fiecare reţea naţională de sănătate a luat măsuri diferite pentru combaterea pandemiei.

Expertul irlandez a subliniat că, deşi există obiective comune precum cele citate anterior, este de înţeles ca fiecare ţară să adopte propriile sale măsuri, având în vedere că factori ca ratele de contagiere sau piramida demografică naţională nu sunt la fel în toate ţările.

Tulpina sud-africană, botezată Omicron

Experții OMS au decis vineri că noua variantă de coronavirus secvențiată de cercetătorii din Africa de Sud este o „variantă îngrijorătoare”, care are un potențial de reinfectare mai mare decât al celorlalte variante. Cunoscută până acum ca tulpina B.1.1.529, noua tulpină a primit și un nume: Omicron.

Tulpina a fost depistată până acum în Africa de Sud, Botswana, Belgia, Hong Kong și Israel.

Organizația Mondială a Sănătății declarase că „monitorizează îndeaproape” varianta raportată și urma să aibă vineri o reuniune tehnică pentru a stabili dacă B.1.1.529 ar trebui să fie desemnată drept variantă de „interes” sau de „îngrijorare”.

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version