Cauta

COVID-19. Ministerul Sănătății, anunț important pentru personalul medical: vizează STIMULENTELE DE RISC

COVID-19. Ministerul Sănătății, anunț important pentru personalul medical: vizează STIMULENTELE DE RISC (sursa foto: Facebook)

De aproape un an de zile, de când noul coronavirus să bătăi de cap în România, s-a adus constant vorba despre medicii de familie. Oamenii care au prezentat simptome cât de mici ce pot avea legătură cu o posibilă infectare cu COVID-19, dar și cei care aveau o confirmare în urma testării și se tratau la domiciliu au fost îndrumați să țină legătura cu medicul de familie.

Mai nou, un anunț important pentru cadrele medicale implicate în lupta contra COVID-19 vine, joi, de la instituția condusă de către Vlad Voiculescu.

Astfel, Ministerul Sănătății (MS) transmite, într-un comunicat, faptul că ”personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, precum și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 vor primi stimulentele de risc”.

În acest sens, la propunerea MS, Guvernul Cîțu a dat undă verde, în ședința de miercuri, unei ordonanțe de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ”ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă”.

Pentru ce se acordă stimulentul

Astfel, s-au stabilit și criteriile ce țin de acordarea acestui stimulent de risc. ”Ordonanța prevede ca pentru personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, acordarea stimulentului de risc să se realizeze din veniturile cabinetului medical, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (medicii de familie sau specialiștii nu sunt salariați, ci reprezentanții propriilor cabinete medicale, iar veniturile decontate de case sunt veniturile cabinetului medical).

Totodată, documentul reglementează expres faptul că stimulentul de risc se acordă pentru perioadele în care a fost instituită starea de urgență, respectiv: un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 16.03.2020 – 14.04.2020 și un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 15.04.2020 – 14.05.2020.”, se mai precizează în comunicatul MS.

Clarificarea noțiunii de „pacient suspect”

Tot legat de această ordonanță aprobată în ședința din 17 martie a Executivului condus de către Florin Cîțu se mai explică faptul că s-au mai avut în vedere unele aspecte, inclusiv clarificarea terminologiei de „pacient suspect”.

”De asemenea, ordonanța aprobată clarifică noțiunea de „pacient suspect”, dar și activitățile desfășurate de personalul implicat în activitatea de asistenţă medicală comunitară, astfel încât să beneficieze de stimulentul de risc și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 inclusiv cei care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2”, mai transmit oficialii MS, în comunicatul făcut public joi.

Anunțul venit de la Ministerul Sănătății vine și pe fondul discuțiilor apărute în ultimele zile în spațiul public, cu privire la întârzierea plății în cazul personalului medical din centrele de vaccinare împotriva COVID-19 și a reacțiilor venite inclusiv din partea premierului Cîțu (DETALII AICI).

Ultimele stiri

  • Se anunță zile foarte călduroase în Capitală! Temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius
  • Două noi atacuri cu rachete din Iran au declanșat sirenele de alertă antiaeriene în mai multe zone din Israel – VIDEO
  • Pe cine propune PSD pentru funcția de judecător la CCR/Anunțul făcut de Sorin Grindeanu – VIDEO
  • Ziua în care se semnează protocolul de constituire a coaliției de guvernare. Cum va arăta EXECUTIVUL condus de Ilie Bolojan
  • A început Evaluarea Națională 2025. Luni, proba scrisă la limba și literatura română/UPDATE subiecte
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 23 iunie 2025 – Veți avea vești minunate despre un subiect la care vă așteptați
  • Alege ce citești!
  • De ce nu prinde moda durabilă
  • Lumea pe marginea prăpastiei: SUA atacă Iranul și deschid poarta infernului!
  • Exit mobile version