Pacienții rup tăcerea. Ororile din spitalele Covid

După cazul Spitalului din Sibiu, unde un cadru medical a dezvăluit genocidul împotriva bolnavilor Covid, o altă relatare, de data aceasta a unui fost pacient, cutremură întreaga lume medicală. Modul abominabil în care sunt tratați cei infectați cu noul coronavirus arată clar motivul pentru care România a devenit o fabrică de morți.

În mod previzibil, Colegiul Medicilor a sărit în apărarea ”eroilor” din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, arătând că torturile la care erau supuși pacienții sunt proceduri normale și că asistenta care a îndrăznit să vorbească nu era medic ATI.

”Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, bolnavii au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă. În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție pe insuficiență respiratorie poate fi letală. Nu există niciun bolnav care a fost intubat și a plecat în viață de pe secția ATI. Oamenii mor, pur și simplu, asfixiați”, dezvăluia asistenta medicală de la Sibiu. Cinismul medicilor din Sibiu a fost însă șocant, aceștia cerând probe care să dovedească spusele asistentei. O probă foarte importantă este chiar procentul uriaș de mortalitate în secția ATI a Spitalului din Sibiu. Dar lucrurile acestea nu se întâmplă doar la Sibiu. O mărturie terifiantă a unui pacient Covid internat 28 de zile în Spitalul Județean din Arad vine să confirme toate aceste orori care se întâmplă în spitalele din țară. Mărturie publicată în ziarul Critic Arad și care se încheie amar: ”Fraților,  fugiți de/din spitalele din România! Rușine celor care mențin starea asta de rahat și se tratează prin clinici private din străinătate!”.

23 de medicamente pe zi

Marian, din Arad, povestește că internarea forțată, după testarea pozitivă Covid, a fost un șoc pentru el, însă nimic nu avea să anunțe traumele ireversibile care au urmat. Mai întâi a fost numărul extrem de mare de medicamente administrate, circa 23, printre care și insulina, deși nu avea diabet. La acestea se adăugau, seara, un anticoagulant injectabil și un antibiotic în venă. ”Un coleg de celulă mi-a cerut să îi dau un pahar cu apă – era un profesor universitar cunoscut în Arad, așa că nu am comentat și l-am ajutat să bea apă. După câteva ore profesorul s-a ridicat în fund și m-a rugat să îl ajut. M-am trezit cu el în brațe și a murit. Am sunat la numărul afișat – pentru că nu aveam buton de panică, trebuia să sunăm la un număr pentru asistente și la alt număr pentru doctori. Nu a răspuns nimeni vreme de câteva minute, apoi o asistentă a răspuns și mi-a zis că e la neutralizare și că nu poate să vină, dar, pentru că sunt eu disperat o să trimită o infirmieră. Nu a venit nimeni timp de 2 ore sau mai mult, iar când a venit tura următoare au constat că domnul profesor e vânăt și țeapăn – au zis că a făcut infarct și de ce nu am anunțat? Când le-am arătat telefonul și că am martori că am sunat de peste 3 ore să vină cineva, l-au împachetat rapid pe profesor în doi saci negri pe care au scris Covid, deși omul era albastru-moale și murise clar de infarct”, spune Marian, din Arad.

Legat de mâini și de picioare

Fostul pacient al Spitalului Județean Arad scrie că, după ce i-a murit și al doilea coleg de salon în brațe, a deschis geamurile și a alergat apoi desculț după asistente pe holuri, starea sa s-a agravat. ”M-am trezit în locul colegului mort, legat la mâini și la picioare. Un alt coleg mi-a zis că am făcut urât și m-au legat, atunci aveam 39,5 de grade, dar am reușit să vorbesc cu ai mei să le zic că sunt bine. Am ajuns apoi la ATI, unde au început să mă salveze conform cu procedurile în vigoare: băgați în el tot ce aveți pe listă! Îmi ziceau <<2 cu 2>> că stăteam în patul 2 din salonul 2 – ca la pușcărie… Auzeam doar <<2/2 puneți masca>> – deși eu nu aveam nevoie – fără mască aveam oxigenul 97 și cu mască 95 pentru că nu venea oxigen suficient. I-am arătat doctoriței că nu am oxigen pe țeavă și ca respir mai bine fără, dar era să iau bătaie de la o infirmieră care zicea că respir pe ea și îi dau Covid. Nici măcar nu clipeau când îmi băgau câte o nenorocire în perfuzii. Dacă îi întrebam, îmi ziceau că e secret medical. Era bine că era câte o tură bună la trei zile și aia încerca să mă salveze și îmi băga pe ascuns în perfuzii ceva ce m-a ținut în viață. Totuși, când venea tura rea, dormeam vreo 24 de ore”, mai scrie Marian, din Arad.

Citiți integral mărturia cutremurătoare a pacientului din Arad

Sechestrat printre morții vii [JURNALUL de A.T.I. al unui internat cu COVID la Arad]