Cauta

Prognoză specială pentru București, până miercuri. Nu vor lipsi ploile. Ce se întâmplă cu temperaturile

Locuitorii Capitalei vor înfrunta și luni temperaturi ridicate. Pentru ca apoi să apară în peisaj semne ale vremii instabile.

Pe lângă avertizările emise în cursul dimineții de luni, pentru mai multe zone din țară, mesajele anunțând atât zonele care se vor confrunta cu canicula, cât și în ce regiuni sunt așteptate ploi și manifestări de instabilitate atmosferică – VEZI AICI, specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au transmis și o prognoză specială pentru București.

Cum va fi vremea luni

Aceasta vizează intervalul 19 iulie ora 10:00 – 21 iulie ora 12:00, adică de luni dimineață și până miercuri la prânz.

Așadar, pentru perioada 19 iulie ora 10:00 – 20 iulie ora 09:00, aflăm că vremea se menține călduroasă, caniculară în timpul după-amiezii. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic, atrag atenția meteorologii.

De asemenea, din peisaj nu va lipsi nici vântul, care va sufla slab și moderat, cu rafale de până la 30-35 km/h. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară și vor fi posibile ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, spun specialiștii ANM.

Temperatura maximă va fi de 34-35 de grade, iar cea minimă de 20-22 de grade.

Când mai scad temperaturile

Lucrurile se mai schimbă, la nivel de vreme, de marți începând. Pentru intervalul 20 iulie ora 09:00 – 21 iulie ora 12:00, ANM anunță că în Capitală instabilitatea atmosferică se va accentua și mai ales în a doua parte a zilei de marți și în noaptea de marți spre miercuri vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate, atrag atenția meteorologii.

Schimbări apar și la nivel de regim termic. Marți, temperatura maximă va fi mai scăzută faţă de ziua precedentă, și se va situa în jurul a 32 de grade, însă, spun specialiștii, disconfortul termic se va menţine ridicat.

Ultimele stiri

  • Nicușor nu știe să salute soldații. Asta e marea lui problemă?
  • Călin Georgescu, la poliție, pentru semnarea controlului judiciar: Acuzele aduse mie sunt false. Le cer să demonstreze că nu sunt false
  • Asia Express, doar un spectacol de umilință pe bani mulți
  • Criza guvernamentală din SUA are efecte și la București. Mesajul transmis de Ambasada SUA în România: „În lipsa fondurilor alocate pentru desfăşurarea activităţii…”
  • Percheziții în Capitală și în trei județe. Angajați ai CFR Marfă, suspectați că ar fi furat combustibil și piese de locomotive – FOTO
  • Sute de tineri din toată țara își pun ideile în mișcare: Bursa SAB 2025 oferă soluții pentru mobilitatea urbană românească
  • Cutremur puternic în Filipine: zeci de oameni au murit/Seismul, urmat de sute de replici – VIDEO
  • Un copil din Vaslui a murit. Mama și surorile lui au ajuns la spital, după ce s-ar fi intoxicat cu ciuperci
  • Cât ar fi costat campania lui Călin Georgescu. Nicușor Dan vorbește de zeci de milioane de euro. Cine crede preşedintele că s-a aflat în spatele fostului candidat: „Intuiţie”
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version