Cauta

Muzeul Național de Istorie, fostul Palat al Poștelor (II)

 În 1892, pentru întocmirea proiectului de construcție a Palatului Poștelor a fost însărcinat arhitectul Alexandru Săvulescu, reprezentant de seamă al școlii românești de arhitectură modernă. Acesta urma ca împreună cu directorul poștelor Ernest Sturdza – persoană cunoscătoare a serviciului poștal și telegrafic – să viziteze clădiri similare din străinătate și să întocmească proiectul necesar, după cerințele administrației.

Mai târziu, arhitectul Alexandru Săvulescu și directorul Poștei Române Ernest Sturdza vizitează clădirile de poștă din Viena, München, Zurich, Geneva, Paris, Bruxelles, Torino, Milano, Veneția și Budapesta, iar la întoarcere înaintează ministrului de Interne un raport amănunțit asupra celor constatate, propunând drept model pentru Palatul din Calea Victoriei fațada clădirii Poștei din Geneva. Proiectul este admis, iar lucrările de construire a actualului Muzeu Național de Istorie a României sunt demarate în 1894. Ele debutează spre sfârșitul directoratului lui Dumitru Cezianu, de fapt în timpul celui de-al doilea mandat al acestuia în fruntea Poștei Române, Cezianu fiind redesemnat în urma stăruințelor fostului ministru de Interne Lascăr Catargiu, care dorea să aibă în fruntea instituției un bun administrator. Lucrările sunt inaugurate la 24 octombrie 1894, prin punerea pietrei fundamentale, această onoare având-o Majestatea Sa Regele Carol I, invitat de seamă la eveniment. După discursul Suveranului, acesta și persoanele de seamă aflate la serbare au semnat actul de fundație care, împreună cu o serie de monede românești în circulație, a fost zidit în colțul dinspre biserica Sf. Dumitru și strada Carol.

Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Ultimele stiri

  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Sebastian Burduja îl critică pe Nicușor Dan pentru refuzul de a avea o debatere: „E o lipsă de respect”
  • Veste despre recalcularea pensiilor, de la cel mai înalt nivel. Ce s-a întâmplat cu 99,9% dintre dosare
  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Exit mobile version