Cauta

Viktor Orban, Marine Le Pen și Matteo Salvini își unesc forțele împotriva „super-statului european”

Viktor Orban, Marine Le Pen și Matteo Salvini își unesc forțele împotriva „super-statului european”

Lidera extremei drepte din Franța și 15 politicieni europeni, inclusiv premierul Ungariei, își propun o „alianță” în Parlamentul European pentru a „reforma Uniunea Europeană”.

Marine Le Pen și cei 15 din extrema dreaptă sau partidele conservatoare din Europa, inclusiv premierul maghiar Viktor Orban, au publicat vineri, 2 iulie, o „ declarație comună ” prezentată ca „ prima piatră de temelie” a unei „mari alianțe în Parlamentul European” care vizează o „reformă profundă” a blocului comunitar.

Jos cu Macron

„La ora când globaliștii și europeniștii, dintre care Emmanuel Macron este principalul reprezentant în Franța, lansează Conferința privind viitorul Europei care are ca scop creșterea puterii organismelor europene, acordul de astăzi este prima piatră de temelie către constituirea unui mari alianțe în Parlamentul European”, scriu semnatarii în declarația lor, publicată de partidul Rassemblement National (RN) în fruntea căruia se află cea mai mică din cele trei fiice ale lui Jean-Marie Le Pen, fondatorul ex-Frontului Național.

Semnatarii alianței

Printre aceștia se numără Marine Le Pen, șeful Ligii, Matteo Salvini, primul ministru maghiar și șef al Fidesz, Viktor Orban, șeful partidului polonez Lege și Justiție, Jaroslaw Kaczynski, șeful Vox din Spania, Santiago Abascal și șeful de Fratelli d’Italia (neofascist) Georgia Meloni.

Aceste partide nu fac parte din aceleași grupuri din Parlamentul European. RN și Liga aparțin grupului Identitate și Democrație (ID), în timp ce Lege și Justiție, Vox și Fratelli d’Italia fac parte din grupul Conservatorilor și Reformiștilor (CRE). Fidesz, care a divorțat în martie de grupul Partidului Popular European (PPE), caută alți parteneri, scrie Le Figaro.

Nu vrem un „super-stat european”

Într-o declarație separată, integrată printr-un link către declarația comună, Marine Le Pen, care își ține congresul sâmbătă, 3 iunie, și duminică, specifică că acest document este „ baza unei lucrări politice și culturale comune, respectând rolul grupurilor politice actuale”. Ea subliniază necesitatea unei „reforme profunde ” a UE, temându-se de crearea unui „super-stat european”.

„Inima vie a civilizației noastre”

UE „continuă să urmeze calea federalistă care o îndepărtează inexorabil de popoarele care sunt inima vie a civilizației noastre”, scriu în declarația lor comună cei 16 semnatari. „ Înarmate cu această observație, cele mai influente partide patriotice de pe continent au înțeles importanța unirii forțelor pentru a avea mai multă influență în dezbateri și reforma Uniunii Europene”, adaugă ei, spunând că vor să traseze „contururile unei acțiuni comune” .

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Exit mobile version