Cauta

Supermarketurile, o frână împotriva încălzirii climatice / Consumatorul, constrâns de natura ofertei

Supermarketurile, o frână împotriva încălzirii climatice / Consumatorul, constrâns de natura ofertei - Ziarul National

Unul dintre cele mai mari lanțuri de hypermarketuri vinde tot și pleacă din România. Cine va prelua magazinele

Întreaga mare distribuție „constituie un obstacol în calea tranziției către o alimentație durabilă”, în special prin „incitarea la supraconsumul de carne și produse lactate”, acuză joi, Réseau Action Climat (RAC), reprezentanta în Franța a Climate Action Network – International, o rețea globală de peste 1.900 de organizații neguvernamentale de mediu.

RAC a studiat timp de un an acțiunile principalelor lanțuri de supermarketuri franceze (în ordinea cotei de piață: E.Leclerc, Carrefour, Intermarché, Système U, Auchan, Lidl, Casino, Monoprix) în ceea ce privește alimentația durabilă și clima.

Consumatorul, constrâns de natura ofertei

Rezultatul: „Dacă unele mărci se descurcă mai bine decât altele”, cea mai bine cotată fiind Carrefour, „nici una nu are un scor mai mare de 10/20”. Liderul E.Leclerc este cel mai slab cotat.

„În prezent, comercianții cu amănuntul sunt mai mult un obstacol decât un ajutor pentru tranziția alimentară și lupta împotriva schimbărilor climatice”, arată RAC în raportul său.

„Prin politicile lor de publicitate și de marketing, punând în evidență anumite produse mai degrabă decât altele, retailerii au o putere importantă”, a Benoît Granier, responsabilul pentru alimentație al rețelei.

„Avem ideea că consumatorul este suveran și liber să facă propriile alegeri, dar pe lângă constrângerile economice ale puterii sale de cumpărare, el este constrâns și de natura ofertei care îi este propusă și de strategiile de distribuție”

În special, RAC le cere comercianților cu amănuntul să nu mai promoveze produsele de origine animală sau pe bază de carne, cum ar fi nuggets, burgeri sau pizza, „cu excepția produselor ecologice și a celor cu eticheta Label Rouge” (Label Rouge este un semn al asigurării calității în Franța, care certifică că un produs „are  un set specific de caracteristici care stabilesc un nivel superior celui al unui produs similar actual”), și să promoveze o dietă mai vegetală „în special pebază de legume și alte produse proteice vegetale de bună calitate nutrițională”.

Deprecierea valorii alimentelor

De asemenea, îi îndeamnă pe comercianți să „înceteze să mai deprecieze valoarea alimentelor și să transmită ideea că alimentele sunt un element de cheltuieli care trebuie redus cât mai mult posibil pentru a consuma mai multe alte tipuri de produse”.

„Industria supermarketurilor spune că prețul corect este prețul cel mai mic, dar acest lucru duce la o depreciere a valorii alimentelor”, observă Benoît Granier, informează Le Figaro.

Cu toate acestea, sectorul privat nu este singurul pus în discuție. RAC solicită, de asemenea, autorităților publice să încurajeze și mai mult tranziția către o alimentație durabilă, în special făcând „mai accesibile din punct de vedere financiar produsele provenite din modele agricole durabile, inclusiv din agricultura ecologică”.

Acest lucru ar putea fi realizat prin creșterea venitului social minim pentru a consolida capacitatea financiară a gospodăriilor sau prin reducerea TVA-ului la fructe și legume și la produsele „ecologice și de comerț echitabil”.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Prosumatorii acuză: Guvernul favorizează marile companii de regenerabile
  • Exit mobile version