Cauta

„Soluția” în criza momentului. Timmermans: „Este al naibii de greu, dar este posibil”. Europenii, îndemnați să diminueze căldura din case – VIDEO

Războiul din Ucraina și efectele crizei ce a început în urmă cu două săptămâni, urmare a invaziei rusești, continuă să reprezinte o preocupare pentru Europa, dar și pentru lumea întreagă.

În tot acest context, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a susținut, marți, la Bruxelles, că europenii pot contribui la lupta împotriva lui Vladimir Putin, prin diminuarea căldurii în locuințele lor, titrează The Guardian.

Europa e în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. Rusia furnizează Uniunii Europene 40% din gazul necesar. Iar UE vrea să reducă dependența de combustibilii fosili din Rusia înainte de 2030 și să reducă cererea pentru gazul provenit de la companiile controlate de acest stat cu două treimi, până la sfârșitul acestui an, a transmis Comisia, potrivit aceleiași surse.

„Este greu. Este al naibii de greu, dar este posibil. O putem face și o putem face rapid”, a declarat Timmermans.

„Ne trebuie curaj pentru a ajunge acolo. Dacă a existat vreo perioadă pentru a face asta, acum este timpul. Alegerile voastre cu privire la câtă energie consumați vor decide cât de puternici suntem în reacția noastră față de Rusia”, a mai spus înaltul oficial european.

YouTube video player

Citiți și: Războiul din Ucraina și gazele rusești către Europa/Cum va muta Putin?

Lovitură pentru Europa! Al doilea mare furnizor de gaze NU poate înlocui Rusia!

Virgil Popescu: Ne uităm absolut la toate posibilităţile de aprovizionare cu gaze ale României

Pe de altă parte, recent, ministrul Energiei anunța recent, de la Palatul Victoria, că România se uită la absolut toate posibilităţile de aprovizionare cu gaze.

„Azerbaidjan desigur este o sursă şi o rută de aprovizionare cu gaze naturale”, a spus Virgil Popescu.

„Ne uităm, aşa cum aţi văzut şi declaraţia domnului prim-ministru, şi la gazul natural lichefiat, la LNG. La vizita şi la şedinţa comună de guvern cu Guvernul Greciei, am vorbit şi am pus în discuţie interconectorul între Grecia şi Bulgaria pentru a operaţionaliza coridorul vertical, pentru a putea avea acces şi la gazul azer pe Coridorul Vertical şi la terminalele de LNG din Grecia şi la terminalele de LNG din Turcia pentru că diversificarea surselor de aprovizionare este o prioritate pentru România şi pentru Europa. Deci da, ne uităm absolut la toate posibilităţile de aprovizionare cu gaze ale României”, a mai declarat Virgil Popescu, răspunzând unei întrebări.

Ultimele stiri

  • Dinamo joacă în „Misiune Imposibilă”
  • O monedă mai puternică decât orice ban. Frica
  • Revoluție în fotbal: camere video pentru arbitri!
  • UPDATE. Incendiu cu degajări mari de fum în Sectorul 2 al Capitalei/O persoană a murit
  • Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari
  • Dramă pe drumurile din România. Părinţii Părintelui Nicolae Zaharia au murit într-un accident de maşină
  • Burduja cere fotografii cu Bucureștiul pe care Nicușor Dan „refuză să îl vadă”: „Să îl aducem pe Primarul Capitalei cu picioarele pe pământ”
  • Criza forţei de muncă în România, rezolvată cu lucrătorii asiatici. Cine sunt oamenii care trăiesc în cartierul Komitat București Sud
  • Unde este Poiana Narciselor, peisajul de vis pe care românii îl caută pentru o vacanţă ca de neuitat
  • Imagini apocaliptice, cu sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. Căldura, ucigaşul silenţios (VIDEO)
  • Exit mobile version