Cauta

Serie neagră pentru rachetele hipersonice ale SUA. Al doilea test eșuat / „Suntem în urma adversarilor”

Serie neagră pentru rachetele hipersonice ale SUA. Al doilea test eșuat / „Suntem în urma adversarilor”

Un test de zbor al unei rachete hipersonice, în Hawaii, s-a încheiat cu un eșec din cauza unei probleme care a avut loc după aprindere, a declarat Departamentul Apărării SUA, incidentul dând o nouă lovitură unui program care a suferit piedici și întârzieri.

Pentagonul nu a oferit mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat în timpul testuluui de miercuri, 29 iunie. Doar că „o anomalie a apărut în urma aprinderii rachetei”, a declarat locotenent-comandorul Tim Gorman, purtător de cuvânt al Marinei. „Oficialii programului au inițiat o analiză pentru a determina cauza pentru a informa viitoarele teste”, a spus el.

Rusia și China, deja în avans

Încercarea a marcat cel de-al doilea zbor de testare nereușit al prototipului de armă cunoscut sub numele de Conventional Prompt Strike. În cadrul primului său test de zbor din octombrie a avut loc o defecțiune a boosterului, care a împiedicat racheta să părăsească rampa de lansare. Conventional Prompt Strike este prevăzută să fie instalată pe distrugătoarele din clasa Zumwalt și pe submarinele din clasa Virginia.

Există și o versiune terestră. Lockheed Martin Corp și Northrop Grumman Corp sunt principalii contractori.

Pentagonul este presat să implementeze sisteme hipersonice, deoarece rivali precum Rusia, China și Coreea de Nord avansează cu sisteme concepute pentru a evita interceptarea, zburând cu o viteză de peste cinci ori mai mare decât cea a sunetului și alunecând pe o traiectorie manevrabilă pentru a lansa focoase nucleare, scrie The Straits Times.

„Suntem în urma adversarilor noștri”

China investește masiv în armele hipersonice, punând pe orbită în iulie anul trecut o armă care a parcurs 40.000 km în mai mult de 100 de minute de zbor. În ianuarie, Coreea de Nord a efectuat două lansări separate de sisteme de rachete hipersonice care au parcurs câteva sute de kilometri. Rusia a debutat cu o rachetă hipersonică aer-sol în atacul său asupra Ucrainei.

Adversarii nu trebuie să îndeplinească standardele riguroase stabilite în cadrul sistemului american de achiziții de apărare sau să se confrunte cu controlul public în cazul întârzierilor și al eșecurilor. Ritmul mai lent al programelor hipersonice americane a provocat o serie de schimburi de replici aprinse atunci când secretarul Apărării, Lloyd Austin, a depus mărturie, în aprilie, în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților. „Suntem în urma adversarilor noștri”, a declarat atunci reprezentantul republican Mike Turner din Ohio

 

Ultimele stiri

  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Exit mobile version