Cauta

Rusia o amenință pe Maia Sandu. Republica Moldova, „la groapa de gunoi a istoriei”

Rusia o amenință pe Maia Sandu. Republica Moldova, „la groapa de gunoi a istoriei” - Ziarul National

Rusia o amenință pe Maia Sandu. Republica Moldova, „la groapa de gunoi a istoriei” / Foto: Facebook

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea care interzice folosirea simbolurilor atribuite agresiunii militare a Rusiei din Ucraina. Moscova a reacționat virulent și a proferat amenințări.

Amenințările au venit de la președintele comisiei privizorii a camerei superioare a Parlamentului rus (Consiliul Federației), Aleksei Pușkov, după ce Chișinăul a interzis simbolurile „Z” și „V”, care apar pe vehiculele militarilor ruși în Ucraina – și sunt folosite pentru încurajarea acestora – dar și panglica Sfântului Gheorghe, element simbolic militar rusesc.

„Atenție la declarații, nu aveți cu ce plăti gazele”

Aleksei Pușkov a fost iritat de afirmațiile Maiei Sandu, care consideră că „locul acestor simboluri este la groapa de gunoi a istoriei”. „În ceea ce privește esența legii pe care Maia Sandu a promulgat-o, precum și declarațiile ei privind incriminarea panglicii Sfântului Gheorghe care ar trebui să ajungă la coșul de gunoi al istoriei, ar trebui să i se amintească că mulți dușmani ai panglicii au ajuns deja în această găleată”,  a replicat  Pușkov, informează deschide.md.

Pe acelați ton amenințător, rusul a continuat și a spus că Maia Sandu trebuie să fie „mai atentă” cu aceste declarații împotriva Rusiei, „în condițiile în care Chișinăul nu are cu ce plăti pentru gaz”.

„Simbolurile îşi schimbă sensul în funcţie de context, de realităţi. Simbolurile pe care le incriminăm nu sunt simboluri despre războiul de acum 77 de ani – ele se referă la războiul de azi din Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini şi acţiuni care sunt asociate războiului din Ucraina, care sunt asociate cu uciderea a mii de oameni, cu suferinţele altor milioane de refugiaţi şi care îndeamnă la teroare, distrugeri şi violuri” a declarat Maia Sandu, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Platformele online urmăresc minorii. Estimarea vârstei prin selfie, în plină expansiune
  • De 1 decembrie, am fluturat steagul tricolor. De pe 2, fluturăm buzunarele goale
  • Consiliul Fiscal: S-a greșit în politica bugetară din ultimii ani. Românii trebuie să plătească
  • Scandalul pariurilor ilegale zguduie Premier League
  • INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma
  • De la Doctrina Monroe la ”Doctrina Donroe”. Emisfera vestică, curtea din spate a SUA
  • Revoltă la Real Madrid: toată lumea împotriva lui Xabi Alonso!
  • De ce firmele europene sunt nevoite să-și mute lanțurile de aprovizionare în afara Chinei
  • Alertă maximă în rândul militarilor: Președintele Nicușor Dan a IGNORAT listele trimise de avansare în grad
  • Exit mobile version