Cauta

Rusia anunță condițiile pentru a înceta bombardarea Ucrainei! Iată ce vrea Putin!

rusia

Rusia anunță condițiile pentru a înceta bombardarea Ucrainei! Iată ce vrea Putin!

Kremlinul a venit cu o propunere incredibilă pentru Kiev, la câteva ore după ce Rusia a început invazia în Ucraina. Iar dacă aceasta va fi respectată, atunci războiul va înceta, anunță Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Oficialul anunță că războiul dintre Rusia și Ucraina se poate opri de îndată, doar dacă Ucraina va respecta cerința Moscovei. Mai exact, Rusia va cădea la pace cu Ucraina dacă Kievul va garanta că este un stat neutru, nu NATO și nu UE și totodată, trebuie să promită și că nu va avea arme pe teritoriul său.

„Moscova este gata să negocieze termenii pentru a se face pace cu Kievul. În schimb, Ucraina ar trebui să garanteze un statut neutru, nu NATO, nu UE, cu promisiunea că nu vor avea arme pe teritoriul său”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, pentru RussiaToday.

Ucraina trebuie să devină stat neutru

Acesta a mai adăugat că în cazul în care Ucraina nu va respecta promisiunea și nu va fi dispusă să respecte o astfel de condiție, operațiunile militare vor continua atâta timp cât va fi nevoie.

În același timp, Rusia a mai transmis și că este vorba despre o acțiune de „pacificare” și de protejare a cetățenilor rusofoni, acuzând Ucraina că pune la cale un genocid. „Rusia nu poate fi pusă în spatele unei cortine de fier”, a declarat Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version