Cauta

Putin toarnă gaz peste foc. O nouă decizie a Moscovei sfidează Occidentul

Putin toarnă gaz peste foc. O nouă decizie a Moscovei sfidează Occidentul - Ziarul National

Putin toarnă gaz peste foc. O nouă decizie a Moscovei sfidează Occidentul

Principalul opozant al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, aflat de un an în detenție, a fost adăugat pe lista „teroriştilor şi extremiştilor”, potrivit serviciului rus de informaţii financiare, Rosfinmonitoring.

În pline tensiuni cu Occidentul, decizia autorităților ruse riscă să provoace o nouă escaladare, în condițiile în care cazul Navalnîi se află la originea unor sancțiuni internaționale împotriva Rusiei.

Tocmai în acest moment, Rusia transmite un mesaj de sfidare și agită și mai mult apele, subiectul Navalnîi fiind folosit de Kremlin pentru a testa nervii cancelariilor occidentale.

Pe listă, alături de talibani și de ISIS

Una din colaboratoarele lui Navalnîi, Liubov Sobol, aflată în exil, a fost și ea adăugată pe această listă. Această decizie face parte dintr-un context de represiune totală în Rusia împotriva oponenților și a vocilor critice la adresa Kremlinului.

La mijlocul lunii ianuarie, pe lista Rosfinmonitoring fuseseră adăugați și cei doi colaboratori principali ai lui Navalnîi, Navalny, Ivan Jdanov și Leonid Volkov, care trăiesc ambii în exil, scrie AFP.

Lista include mii de indivizi și numără, de asemenea, sute de organizații islamiste, religioase și ultra-naționaliste interzise în Rusia. Pe ea se află, de exemplu, talibanii și gruparea Stat Islamic.

Alexei Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie 2021 la Moscova, când s-a întors din Germania, după ce a fost otrăvit în Siberia, în august, tentativă de asasinat pe care i-o atribuie președintelui Vladimir Putin. Rusia nu a deschis niciodată o anchetă asupra acestei tentative de asasinat, pretinzând că nu are indicii în acest sens.

Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat după întoarcerea sa în țara sa la doi ani și jumătate de închisoare pentru un caz de „fraudă” pe care îl descrie instrumentat politic. Această condamnare a stârnit un torent de condamnări internaționale și noi sancțiuni occidentale împotriva Moscovei.

 

Ultimele stiri

  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Ciprian Ciucu, despre dezastrul pe care l-a găsit la Primăria Capitalei: “Am avut un mic şoc. Ne-a ajuns cuţitul la os. Îmi încep mandatul cu datorii”
  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Nu tot ce zboara…
  • Exit mobile version