Cauta

Prima țară care recunoaște victoria talibanilor în Afganistan

Prima țară care recunoaște victoria talibanilor în Afganistan - Ziarul National

Prima țară care recunoaște victoria talibanilor în Afganistan

Prima țară membră a Consiliului de Securitate a ONU care recunoaste victoria talibană în Afganistan este China.

Având o graniță terestra de doar 80 de km, una dintre cele mai mici dintre toți vecinii Afganistanului, jocul diplomatic al Chinei a început de luni de zile.

Beijingul umple vidul lăsat de retragerea SUA

Primirea de către ministrul de externe chinez Wang Yi a mullahului Baradar, cumnatul nu mai puțin cunoscutului Mulla Omar, fondatorul mișcării talibane, a reprezentat un semnal clar către lume, că puternicul vecin chinez se va implica concret în stabilizarea Afganistanului, scrie DefenseRomania.

O adâncire a „prieteniei” sino-talibană

Un purtator de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, a declarat luni, 16 august, dimineața, că se dorește o adâncire a „prieteniei” dintre poporul chinez și mișcarea talibană, China fiind interesată în dezvoltarea armonioasă de proiecte economice și politice cu noua putere dominantă de la Kabul.

În timp ce 60 de țări, alături de SUA semnează apeluri pentru a permite ieșirea din țară a afganilor care doresc să fugă de talibani, China dovedește pragmatism politic. Terenul a fost pregătit de multă vreme, deci anunțul venit de la Beijing nu este deloc o surpriză pentru cei care cunosc regiunea.

Eșecul american, pragmatism chinez

Prin recunoașterea victoriei talibane în Afganistan, China își reafirma poziția de superputere regională, umplând vidul lăsat în urma retragerii SUA și aliaților săi din NATO.

China își reafirmă dreptul său de putere majoră regională de a asigura spațiul de stabilizare pentru noua putere talibană, punctând definitiv în regiune în raport cu eșecul american.

După 20 de ani de la plecarea lor rușinoasă de la putere ca urmare a invaziei americane, talibanii se reîntorc, iar prima țară care îi recunoaște este China.

 

 

Ultimele stiri

  • Să începi ca pungășel și să ajungi perfid. Asta înseamnă 36 de ani de muncă
  • Meteorologii AccuWeather, anunț de ultimă oră! Când vine „iarna secolului” în România. Orașele în care va ninge din abundență
  • Reguli simple să-ți protejezi locuința de Sărbători. Ce trebuie să faci ca să nu fii „călcat” de hoți
  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Exit mobile version