Cauta

Originea Covid-19. China respinge cu furie orice acuzație

Originea Covid-19. China respinge cu furie orice acuzație - Ziarul National

Originea Covid-19. China respinge cu furie orice acuzație

În timp ce teoria unui accident de laborator la Institutul de Virusologie din Wuhan revine în forță în dezbaterea americană, pentru a explica originea pandemiei, Shi Zhengli, directoarea laboratorului de înaltă securitate P3 al institutului a respins pe toată linia aceste acuzații.

„Cine poate furniza dovezi că nu există?”, a declarat Shi Zhengli,virusolog la Institutul din Wuhan, orașul considerat epicentrul pandemiei Covid-19.

Într-un interviu publicat luni, 14 iunie, de New York Times, directoarea unuia dintre laboratoarele Institutului de Virusologie din Wuhan, a negat încă o dată teoria potrivit căreia virusul care a provocat Covid-19 ar fi putut scăpa din instituția sa.

Originea Covid-19. China respinge cu furie orice acuzație - Ziarul National

Președintele SUAJoe Biden, a cerut, în luna mai,  serviciilor americane de informații să „își dubleze eforturile” pentru a explica originile Covid-19, deplângând lipsa de cooperare și transparență a Beijingului.

Mult îndepărtată de majoritatea experților, teoria unui accident de laborator în Wuhan a revenit în forță în ultimele săptămâni în dezbaterea americană. Și apelurile pentru o investigație mai aprofundată sunt în creștere în cadrul comunității științifice intrnaționale.

„Ce dovezi? Cum naiba să vă aduc dovezi”

Shi Zhengli, șefa laboratorului de înaltă securitate P3 (agenți patogeni din clasa 3) din cadrul institutului chinez, care studiază numeroși viruși, inclusiv coronavirusul, a răspuns ziarului american prin telefon și e-mail.

„Cum naiba pot să aduc dovezi despre ceva despre care nu există nici o dovadă? ”, a răspuns mai întâi Shi Zhengli. Apoi a dorit să continue prin e-mail, citând regulile institutului.

Originea Covid-19. China respinge cu furie orice acuzație - Ziarul National

Potrivit New York Times, Dr. Shi a răspuns apoi cu un puternic accent negativ atunci când a fost întrebată dacă laboratorul său a avut o tulpină a noului coronavirus în posesia sa, înainte de pandemie.

Ea a negat și informațiile, publicate în presa americană, potrivit cărora trei cercetători de la Institutul din Wuhan au fost internați în noiembrie 2019, prezentând simptome compatibile cu Covid-19, dar și cu cele ale unei „infecții sezoniere”.

Originea Covid-19. China respinge cu furie orice acuzație - Ziarul National

Acuzații de manipulări genetice periculoase

Shi Zhengli a respins, de asemenea, și acuzațiile de manipulare genetică, în special transmise în Statele Unite de anumiți aleși republicani, scrie Ouest-France.

Această așa-numită cercetare „gain-of-function” constă în modificarea deliberată a codului genetic al unei molecule, în acest caz al unui virus, într-un mod uneori inofensiv, dar uneori vizând creșterea virulenței sau transmisibilității unui agent patogen pentru a o înțelege mai bine.

Originea Covid-19. China respinge cu furie orice acuzație - Ziarul National

Foarte controversate, cercetările de acest tip au avut loc totuși la Institutul din Wuhan, spune New York Times, care se referă la un articol publicat în 2017 de un grup de oameni de știință din laboratorul Wuhan, între care și dr. Shi, unde prezintă rezultatele cercetărilor în timpul cărora au fost create noi coronavirusuri de lilieci.

Întrebat de New York Times cu privire la acest aspect, Shi Zhengli a susținut că nu a efectuat niciodată experimente „gain-of-function” „care vizează creșterea virulenței virușilor”.

Ultimele stiri

  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Rezultate exit-poll, alegeri București. Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei
  • Exit mobile version