Cauta

Omicron. Peste 6.500 de noi cazuri zilnice în Israel. Tel Aviv devine „oraș roșu”

Omicron. Peste 6.500 de noi cazuri zilnice în Israel. Tel Aviv devine „oraș roșu”

Peste 6.500 de cazuri noi de Covid-19 au fost diagnosticate duminică, 2 ianuarie, o cifră care se înscrie în creșterea contaminării pe care o înregistrează Israel din cauza variantei Omicron.

Ministerul Sănătății a declarat, luni, că au fost confirmate 6.562 de cazuri cu o zi înainte, de trei ori mai mult decât numărul de cazuri înregistrate lunea precedent.

Israel are acum peste 37.000 de pacienți cu Covid-19. Luni dimineață, 3 ianuarie, 110 pacienți erau în stare gravă, din care 45 în stare critică. Majoritatea pacienților în stare critică nu sunt vaccinați.

Expert: Numărul persoanelor pozitive este în realitate mult mai mare

În plus, rata de transmiter a continuat să crească, ajungând la 1,88. Rata de transmitere, sau numărul R, care reprezintă numărul mediu de persoane infectate de fiecare purtător al virusului, se bazează pe datele din ultimele zece zile și orice valoare mai mare de 1 indică răspândirea pandemiei.

Datele Ministerului Sănătății mai arată că, potrivit sistemului tricolor de alertă, care indică nivelurile de infectare în localități, Tel Aviv se numără acum printre orașele clasificate drept „roșii”.

În prezent, 57 de localități sunt definite drept zone cu infecție ridicată. Printre acestea: Herzliya, Tel Mond, Beit Shemesh, Givatayim, Modiin, Nazareth și Rehovot. Mai multe cartiere din Ierusalim sunt clasificate drept „portocalii”.

Pe măsură ce sistemul de testare începe să cedeze în fața numărului tot mai mare de cazuri și se văd cozi mari în toată țara, 4,83% dintre testele efectuate duminică au fost pozitive, un alt semn al accelerarii răspândirii virusului, scrie The Times of Israel.

Deoarece Israelul a înregistrat peste 5.000 de cazuri zilnice în ultimele zile, centrele de testare au fost copleșite în toată țara.

Experții sanitari sunt de părere că numărul persoanelor pozitive este de fapt mult mai mare, iar multe cazuri rămân nedetectate din cauza lipsei de disponibilitate a testelor.

„Cazurile dovedite nu vor oferi o imagine credibilă a răspândirii”, a scris pe Twitter Eran Segal, biolog informatician la Institutul de Știință Weizmann și consilier principal al cabinetului guvernamental responsabil cu lupta împotriva coronavirusului. „Cea mai sigură imagine, deși întârziată, este cea a pacienților în stare gravă”.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Exit mobile version