Cauta

Londra. Un polițist din protecția Parlamentului și a reprezentanțelor diplomatice, arestat pentru viol

Londra. Un polițist din protecția Parlamentului și a reprezentanțelor diplomatice, arestat pentru viol - Ziarul National

Londra. Un polițist din protecția Parlamentului și a reprezentanțelor diplomatice, arestat pentru viol

Un polițist londonez a fost inculpat pentru viol, a declarat, duminică, 3 octombrie,  poliția capitalei britanice, la câteva zile după ce unul dintre colegii săi a fost condamnat la închisoare pe viață pentru viol și crimă, un caz care șocat Marea Britanie.

Polițistul inculpat pentru viol, David Carrick, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat sâmbătă în comitatul Hertfordshire (nordul Londrei), a declarat Poliția Metropolitană, care l-a suspendat în aceeași zi. El va fi prezentat, luni, în fața instanței.

Monștrii în uniformă

David Carrick face parte din unitatea londoneză de poliție însărcinată cu protecția Parlamentului și a reprezentanțelor diplomatice.

Aceeași unitate căreia îi aparținea Wayne Couzens (foto), un polițist în vârstă de 48 de ani, care a fost condamnat la închisoare pe viață, săptămâna trecută, pentru că a violat-o și ucis-o, în luna martie, pe Sarah Everard.

Londra. Un polițist din protecția Parlamentului și a reprezentanțelor diplomatice, arestat pentru viol - Ziarul National

Couzens a încătușat-o pe femeie în cadrul unei false arestări, înainte de a o răpi, viola și a o ucide.

Londra. Un polițist din protecția Parlamentului și a reprezentanțelor diplomatice, arestat pentru viol - Ziarul National

Această crimă i-a șocat pe britanici iar poliția londoneză, acuzată că a ignorat o serie de semnale alarmante cu privire la Wayne Couzens, se află în mijlocul unei crize de încredere din partea populației, scrie TV5 Monde.

Asasinarea lui Sarah Everard a provocat teroare în Regatul Unit. Mii de femei au mărturisit pe rețelele de socializare că au fost amenințate sau atacate în spațiul public, chemând politicienii să acționeze.

Boris Johnson: Femeile să aibă încredere în poliție

„Sunt profund îngrijorată să aud că un ofițer de poliție din unitatea responsabilă cu protecția parlamentară și diplomatică a fost arestat și acuzat de această infracțiune gravă”, a răspuns șefa Metropolitan Police, Cressida Dick.

„Recunosc pe deplin că acest lucru va îngrijora puternic publicul”, a adăugat ea.

Premierul britanic Boris Johnson a recunoscut, duminică, că justiția nu face suficient pentru a urmări agresiunile sexuale împotriva femeilor.

Dar el a făcut un apel la „femeile de toate vârstele să aibă încredere în poliție” care, a spus el, „în majoritate face o treabă fantastică”.

 

 

Ultimele stiri

  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Exit mobile version