Cauta

Kremlin: Sancțiunile SUA împotriva lui Putin echivalează cu ruperea relațiilor Moscova-Washington

Kremlin: Sancțiunile SUA împotriva lui Putin echivalează cu ruperea relațiilor Moscova-Washington

Adoptarea de sancțiuni din partea SUA împotriva președintelui rus Vladimir Putin în cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei „ar depăși o limită”, a denunțat joi, 13 ianuarie, Kremlinul, după prezentarea unui proiect în acest sens.

„Sancțiunile împotriva unui șef de stat sunt o măsură care ar depăși o limită, ar echivala cu o rupere a relațiilor”, a denunțat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.

Un plan „extrem de negativ”

El a notat că propunerea senatorilor democrați americani în acest sens  „nu facilitează stabilirea unei atmosfere constructive pentru discuțiile ruso-occidentale” aflate în curs săptămâna aceasta privind o detensionare a tensiunilor din jurul Ucrainei.

Înalți senatori democrați americani au dezvăluit miercuri un nou plan de sancțiuni menit să-l pedepsească pe Vladimir Putin și să ofere asistență financiară Kievului în cazul unei invazii a Ucrainei de către Rusia.

Legea intitulată „Apărarea suveranității Ucrainei”, prevede sancțiuni împotriva președintelui rus, prim-ministrului Mihail Mișustin, unor înalți oficiali militari și mai multor entități din sectorul bancar rus.

Anunțul acestui plan de sancțiuni „extrem de negativ”, potrivit Kremlinului, a venit în ajunul unei reuniuni la Viena a Consiliului Permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a treia și ultima secvență a unui intens balet diplomatic care vizează dezamorsarea riscului de conflict în Ucraina.

Ultimele stiri

  • Reunificarea Germaniei nu a avut loc niciodată cu adevărat
  • Noi plătim, ei se fac că muncesc
  • Se pregătește destructurarea ANAF. Colectarea veniturilor fiscale, aruncată în aer
  • Mai are nevoie America de Organizația Mondială a Comerțului?
  • Stânga dură cucerește țara capitalismului?
  • Cum a intrat ChatGPT în viețile noastre
  • Emisarul lui Trump zguduie Orientul Mijlociu
  • Piețele muncii sunt blocate într-un ciclu low-hire, low-fire
  • ChatGPT i-a negociat transferul – “A fost cel mai bun impresar”
  • Război între Transelectrica și Curtea de Conturi. Compania de stat contestă raportul de control
  • Exit mobile version