Președintele Joe Biden și-a apărat din nou controversatul fiu, Hunter, în cadrul unui interviu la CNN, spunând că este „mândru de el”.
În timp ce achetatorii au declarat recent că au strâns dovezi pentru a-l acuza pe Hunter Biden de fraudă fiscală și că a mințit cu privire la achiziționarea unei arme de foc, președintele SUA a riscat din nou și s-a expus vorbind despre cazul fiului său, ba și luându-i apărarea, în fața gazdei CNN Jake Tapper.
„Fiul meu este pe calea cea dreaptă”
President Biden on Tuesday for the first time addressed his son’s exposure to possible criminal charges for allegedly lying on a gun-purchase application, but he said he was proud of Hunter Biden for confronting his struggles with drug addiction https://t.co/NscXr1yMlf pic.twitter.com/nnkefrnIVg
— CNN (@CNN) October 12, 2022
Declarațiile lui Joe Biden în apărarea propriului fiu au fost interpretate de o parte a presei americane drept o interferență în ancheta care-l vizează pe Hunter.
„Personal și politic, cum reacționați la asta?”, l-a întrebat Jake Tapper pe Joe Biden, după ce, recent, Washington Post a publicat informația potrivit cărora anchetatorii au strâns dovezi împotriva lui Hunter, urmând ca justiția să decidă dacă acesta va fi pus sub acuzare. „Sunt mândru de fiul meu”, a răspuns președintele SUA. Biden a admis că Hunter „a devenit dependent de droguri”, dar „a depășit asta și și-a întemeiat o nouă viață”. „Este pe calea cea dreaptă și a fost de câțiva ani”, a adăugat președintele american.
Joe Biden a discutat și despre minciunile admise de Hunter cu privire la un formular federal privind achiziția unei arme, dar nu și despre acuzațiile mult mai grave de fraudă fiscală sau de lobby neînregistrat.
Documents, texts and videos obtained by https://t.co/DHTL2gzgEp show Hunter Biden spent a staggering $30,000 on escorts in a five-month period. Hunter is seen with two prostitutes pic.twitter.com/paZG4f3Nvq
— mühendisyen (@muhendisyenn) July 11, 2022
Chestiuni asupra cărora republicanii intenționează să se concentreze și mai mult, dacă vor câștiga Congresul în cadrul crucialelor alegeri ded jumătate de mandat, care vor avea loc luna viitoare.
„Trebuie să primești ajutor”
Marți seară, Fox News a decis să difuzeze o înregistrare cu Joe Biden vorbind cu fiul său, Hunter. Actualul președinte al Statelor Unite poate fi auzit, cu vocea aproape plângăcioasă, implorându-l pe fiul său să permită să fie ajutat în dependența sa de alcool și droguri.
If only every addict were so lucky… pic.twitter.com/l2U8xZUZWv
— Rex Chapman🏇🏼 (@RexChapman) October 11, 2022
„Sunt tata. Te-am sunat să-ți spun că te iubesc. Te iubesc mai mult decât întreaga lume, amice”, se poate auzi spunând Joe Biden, în pragul lacrimilor, înainte de a adăuga: „Trebuie să primești ajutor. Știu că nu știi ce să faci… nici eu nu știu”.
what a monster pic.twitter.com/Nmj2HZl3BO
— Aaron Rupar (@atrupar) October 11, 2022
Dezvăluirea înregistrării din 2018 survine în contextul unei anchete federale de fraudă fiscală asupra lui Hunter Biden, în vârstă de 52 de ani. Agenții însărcinați cu acest caz au găsit dovezi de fraudă fiscală în ceea ce-l privește pe fiul actualului președinte american, potrivit Washington Post, informație confirmată de surse anonime apropiate cazului.
De asemenea, s-a stabilit că Hunter Biden a mințit în legătură cu cumpărarea unei arme în 2018. Atunci când a cumpărat un pistol de calibrul 38 de la un magazin de arme din Wilmington, Delaware, acesta ar fi mințit în formularul de achiziție, deoarece nu a indicat faptul că era dependent de droguri la acel moment. Mesajul lăsat de Joe Biden fiului său în căsuța vocală a fost lăsat la trei zile după incident.