AcasăȘTIRI EXTERNEUcraina își înarmează populația civilă. Decizie fără precedent în Parlament: vor avea...

Ucraina își înarmează populația civilă. Decizie fără precedent în Parlament: vor avea dreptul să poarte arme de foc

UcrainaUcraina își înarmează populația civilă. Decizie fără precedent în Parlament: vor avea dreptul să poarte arme de foc

Ucraina a decretat stare de urgență după ce Rusia a atacat țara. Ucrainenii au început să își facă bagajele și să plece după ce au auzit sirenele antiaeriene. În ultimele ore ale dimineții, aviația rusă a bombardat numeroase locuri din multe orașe ale Ucrainei, inclusiv capitala Kiev, iar forțe terestre ale Rusiei au intrat în Ucraina.

Președintele Zelenski a îndemnat populația să rămână calmă, cu toate acestea, numeroși oameni s-au suit în mașini și au plecat speriați spre vest. Tensiunea din țară este la cote maxime.

Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, a votat, în primă lectură, proiectul de lege prin care civilii vor avea dreptul la autoapărare şi să poarte arme de foc.

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi mobilizarea rezerviştilor din Ucraina cu scopul de a completa efectivele armatei care luptă împotriva miliţiilor proruse din Donbas.

„Dragi compatrioți! Inamicul atacă, dar armata noastră este invincibilă. Ucraina intră într-un regim de apărare totală. Oricine este pregătit și capabil să dețină o armă se poate alătura acum în rândurile Forțelor de Apărare Teritoriale ale Forțelor Armate ale Ucrainei din regiunea dumneavoastră.

Pentru a obține arme, trebuie să contactați direct brigăzile și batalioanele trupelor din zona dvs. Trebuie doar să dețineți un pașaport. Urmăriți actualizarea informațiilor pe site-ul web al trupelor – https://sprotyv.in.ua. Moarte ocupanților ruși! Glorie Ucrainei!”, transmite ministrul Apărării din Ucraina, Alexey Reznikov.

Ucraina a rupt legăturile diplomatice cu Moscova

Şeful statului ucrainean a anunţat că „în scurt timp” vor fi organizate exerciţii de antrenament pentru rezerviştii care vor face parte din unităţile de apărare a teritoriului.

Zelenski a declarat joi că Rusia nu a reușit să treacă linia de contact din estul țării (până la ora 11:00). De asemenea, liderul de la Kiev a anunțat ruperea legăturilor diplomatice cu Moscova.

Totodată, președintele ucrainean a lansat un apel către ucrainenii care au rude în Rusia să raporteze evenimentele care se întâmplă în prezent în Rusia.

author avatar
Andreea Vlad
1.043 afisari

2 COMENTARII

  1. ”Oricine este pregătit și capabil să dețină o armă se poate alătura acum în rândurile Forțelor de Apărare Teritoriale ale Forțelor Armate ale Ucrainei din regiunea dumneavoastră.”
    Miscator!
    Acum o saptamana au plecat din Ucraina toti hotii politici.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger