Cauta

Inteligența artificială va detecta drogurile de sinteză

Inteligența artificială va detecta drogurile de sinteză - Ziarul National

Inteligența artificială va detecta drogurile de sinteză

Drogurile de sinteză imită efectele produselor clasice precum cocaina, amfetaminele sau MDMA, dar nu sunt aceleași molecule care intră în compoziția lor. Aceste produse, care nu sunt repertoriate în legislațiile antidrog, nu sunt interzise din punct de vedere tehnic – un avantaj clar pentru chimiști și dealerii de droguri.

Atunci când un drog de sinteză devine popular, autoritățile îl adaugă pe lista moleculelor ilegale, dar pentru că sunt cu un pas înaintea legislației, aceste noi substanțe psihoactive (NPS) au moștenit porecla de „droguri legale” („legal highs”).

Cursa cu inovația producătorilor și traficanții

De cele mai multe ori vândute pe internet, aceste NSP-uri nu rămân niciodată „legale” foarte mult timp. Dar până când sunt identificate, până când legislația se adaptează și polițiștii au testele necesare pentru a le depista, aceste droguri au fost deja înlocuite cu produse noi.

Există o cursă între piața acestor noi substanțe psihoactive și legislație. Statutul juridic al NSP este diferit de la o țară la alta și variază rapid.

În lupta împotriva proliferării acestor substanțe, este posibil ca autoritățile să fi găsit un nou aliat: inteligența artificială (IA). Oamenii de știință spun că au dezvoltat un program care detectează structurile chimice ale acestor noi substanțe psihoactive.

Algoritmii pot prezice compoziția viitoarelor droguri

Acest program, numit DarkNPS, a fost antrenat pe 1.700 de droguri de sinteză cunoscute, colectate de la laboratoarele de poliție din întreaga lume pentru a identifica structurile chimice recurente.

„Ar putea economisi mult timp și ar putea permite identificarea noilor droguri mult mai rapid după ce au ajuns pe piață”, a declarat directorul programului, Michael Skinnider, pentru New Scientist. „Metoda noastră scurtează timpul petrecut pentru identificarea unei noi substanțe psihoactive de la săptămâni sau chiar luni la doar câteva ore”.

Dar asta nu este tot: oamenii de știință chiar speră să-i poată depăși pe fabricanți și pe traficanți. Ei cred că inteligența artificială poate prezice compoziția viitoarelor droguri de sinteză chiar înainte de a fi inventate, scrie Slate.

Cercetătorii au folosit DarkNPS pentru a prezice un miliard de structuri chimice susceptibile de a se găsi într-un produs de sinteză. Din 294 de droguri noi analizate, 176 au fost anticipate de IA. Un sistem eficient, așadar, dar care ar putea fi devastator dacă ar cădea pe mâini greșite.

 

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version