AcasăȘTIRI EXTERNEMetamfetamina afgană ia calea Europei

Metamfetamina afgană ia calea Europei

Afganistanul este deja cel mai mare furnizor mondial de opiu. Dar opiul, care este folosit pentru a produce heroină, nu este singurul drog ilegal pe care îl produce națiunea sfâșiată de război.

În ultimii patru ani, afganii și-au perfecționat producerea metamfetaminei, cunoscută și sub denumirile  “speed”, “crystal” sau  “meth”.

În timp ce comerțul cu droguri este în creștere, producția de metamfetamină pare să o  depășească deja pe cea a opiului.

Acum, odată cu retragerea SUA, unele autorități ale Uniunii Europene își fac griji că metamfetamina afgană ilegală ar putea reprezenta un pericol din ce în ce mai mare pentru Europa.

„Poliția federală germană monitorizează intens situația”, a declarat un purtător de cuvânt al autorității pentru Al Jazeera, „deoarece metanfetamina este produsă în cantități mari în Afganistan de câțiva ani și din cauza pericolului că ar putea ajunge în Germania și în Piața europeană pe căile tradiționale de contrabandă cu heroină.”

„Dacă industria metanfetaminelor din Afganistan continuă să se extindă, există potențialul ca Europa să devină o destinație proeminentă”, spune Philip Berry, lector la King’s College și autor al cărții “The War on Drugs and Anglo-American Relations: Lessons from Afghanistan, 2001-2011”.

Metanfetamina afgană a pătruns  și pe piețele internaționale. A fost deja descoperită de autoritățile din Africa, Australia, Indonezia și Sri Lanka.

Pe bază de plante

Afganii au început să producă metamfetamină la scară mare abia acum cinci ani, potrivit unui raport din noiembrie 2020 al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT).

Efedra, numită local “bandak” sau “oman”, este o iarbă perenă ușor de recoltat. Folosită în trecut pentru tratarea afecțiunilor renale, planta este acum tratată chimic pentru a extrage efedrina – din care, printr-un ultim proces, se sintetizează cristale de metamfetamină.

La concurență cu opiul

„Datele disponibile arată că Afganistanul a devenit într-o perioadă scurtă un producător și furnizor de cantități  mari de efedrină și metamfetamină ieftine. Există semnale că această producție a depășit-o pe cea a opiului”, au avertizat cercetătorii OEDT.

Se știe deja că Afganistanul furnizează mai mult de 80% din cantitățile de opiu din lume, iar Europa este cea mai mare piață, cu heroină intrată în contrabandă mai ales prin statele balcanice și Turcia.

Granița cu  Iran și Pakistan  indică un comerț cu metanfetamină în creștere rapidă, potrivit unui studiu publicat luna aceasta de Overseas Development Institute (ODI) din Marea Britanie.

Se îndreaptă spre Europa

“O parte din metamfetamina afgană a plecat spre Turcia”, a declarat Laurent Laniel, analist OEDT axat pe producția și traficul de droguri. “Și dacă a ajuns în Turcia este inevitabil să fie inundată și Europa”.

În plus, „majoritatea agențiilor guvernamentale europene testează doar o substanță pentru a vedea dacă este metamfetamină, dar nu verifică dacă provine din plantele efedrei afgane”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
839 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger