Cauta

Încă un pas către NATO. Suedia și Finlanda participă la întâlnirea miniștrilor de externe din cadrul Alianței

nato

Încă un pas către NATO. Suedia și Finlanda participă la întâlnirea miniștrilor de externe din cadrul Alianței

Suedia și Finlanda au intenții serioase de aderare la NATO, din cauza invaziei ruse în Ucraina. Rusia a amenințat aceste țări baltice cu consecințe grave militare și politice, dacă se vor alătura Alianței.

Or, Suedia și Finlanda participă, sâmbătă, 14 mai, la Berlin la o reuniune informală a miniștrilor de externe din cadrul NATO, anunță BBC.

Vor să solicite statut de membru

Se așteaptă ca cele două state să solicite statutul de membru ca răspuns la invazia Ucrainei și, prin urmare, au fost invitate să participe la reuniune, deși nu fac parte din Alianță.

Aderarea ar pune capăt unor decenii de neutralitate ale Suediei și Finlandei, care datează din timpul Războiului Rece.

Finlanda și Suedia sunt deja partenere NATO: au luat parte la exerciții comune și au făcut schimb de informații secrete cu alți membrii ai alianței.

Suedia și Finlanda renunță la neutralitate

Finlanda îndeplinește deja ținta de 2% ce reprezintă cota din PIB-ul țării care trebuie alocată cheltuielilor pentru apărare. Suedia urmează și ea să facă la fel.

Ambele state au considerat că aderarea la NATO ar reprezenta o provocare inutilă a Moscovei și, până acum, au urmat o politică de neutralitate și, mai apoi, de nealiniere față de ambele tabere pentru a evita să incite vreo putere regională majoră.

Ultimele stiri

  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Prietenia fără limite: Xi-Putin!
  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Exit mobile version