Cauta

Harem saudit în Franța. „Femeile erau zi și noapte la dispoziția prințului”

Harem saudit în Franța. „Femeile erau zi și noapte la dispoziția prințului”

Un membru al familiei regale saudite este vizat de o anchetă în Franța pentru trafic de ființe umane și sclavie modernă, deschisă în 2019 de parchetul din Nanterre, la vest de Paris.

Șapte angajați ai prințului Faisal Bin Turki Bin Abdallah Al Saud (44 de ani), majoritatea femei de origine filipineză, au depus plângere împotriva acestuia pentru sclavie modernă, a confirmat parchetul din Nanterre precizând că o plângere mai veche a fost adăugată la procedură.

Slujitorii, recrutați în Arabia Saudită

Femeile au profitat de o călătorie la Paris pentru a fugi din sclavia prințului. Faptele datează din anii 2008, 2013 și 2015 și au avut loc într-un apartament din Neuilly-sur-Seine (Hauts-de-Seine).

Reclamanții au fost audiați „în urmă cu câteva săptămâni”, potrivit unei surse apropiate anchetei, precizând că prințul nu fusese încă audiat de anchetatori pentru că nu este prezent pe teritoriul francez.

Slujitorii, recrutați în Arabia Saudită și care l-au urmat pe prinț și familia sa în cele două țări, ar fi scăpat în timpul unei călătorii în Franța, a adăugat sursa, scrie France 24.

Dormeau pe podea, plângeau de foame

Potrivit Le Parisien, femeile, responsabile în principal de îngrijirea celor patru copii ai cuplului princiar, erau „la dispoziția angajatorului zi și noapte, toată săptămâna”, unele dormind „pe podea”. „Plângeau pentru că le era foame”, informează sursa citată

Ancheta este efectuată de secția de poliție Neuilly-sur-Seine și de departamentul pentru lupta împotriva criminalității organizate legate de imigrația neregulată.

 

 

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version