Cauta

Guvernul Scholz, acuzat de ipocrizie, la nicel european. Scandal pe armele trimise Ucrainei

Guvernul Scholz, acuzat de ipocrizie, la nicel european. Scandal pe armele trimise Ucrainei

Germania nu se ţine de cuvânt în privinţa armelor pe care trebuie să le trimită în Ucraina. Sprijinul militar al nemţilor a fost redus „la minimum”. Se observă că, de la sfârșitul lunii martie 2022, Germania aproape că nu a livrat Ucrainei „nicio armă ușoară demnă de menționat”.

Rugăminţile Kievului pentru arme ușoare nu au fost satisfăcute.

Scholz n-a trimis nici tancuri, nici blindate

Olaf Scholz a continuat să refuze să furnizeze tancuri germane și vehicule blindate de transport de trupe, invocând acorduri cu aliații NATO. Ucraina a primit doar două transporturi de arme de la guvernul federal german.

Din partea Ucrainei au existat critici cu privire la presupusa lipsă de sprijin din partea Germaniei, întrucât, potrivit guvernului preşedintelui Volodimir Zelenski, forţele armate ucrainene au primit până acum doar o mică parte din materialele promise şi nu întotdeauna în stare bună.

Oficial, nemţii au fost de-acord cu înarmarea Ucrainei

Cancelarul Scholz a promis public noi livrări. Timp de câteva săptămâni a repetat că sprijinul pentru Kiev continuă, cel mai recent la Forumul Economic Mondial de la Davos„, potrivit presei.

Atunci Scholz a spus că Putin ar putea fi convins la negocieri serioase doar convingându-l că nu poate sparge capacitatea de apărare a Ucrainei. Pentru aceasta, sprijinul pentru Ucraina cu arme trebuie să continue.

La sfârşitul lunii aprilie, Germania a anunţat livrarea a 30 de autotunuri antiaeriene Gepard, dar, după cum a raportat recent Ministerul german al Apărării, primele 15 bucăţi nu vor fi livrate decât la sfârşitul lunii iulie, deoarece acestea trebuie recondiţionate.

Ultimele stiri

  • „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
  • Mediul de afaceri confirmă încrederea în politicile PSD de creștere economică
  • Ne mai luăm mult la mișto, domnule Dan Voiculescu?
  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Mugur Isărescu trage semnalul de alarmă: „Când datoria depășește 50%, trebuie luate măsuri”. Urmează îngheţarea pensiilor şi a salariilor?
  • S-au scos „armele” în campania electorală din SUA. Donald Trump şi Joe Biden s-au atacat de la distanţă
  • Românii care aproape că se aleg cu dublarea pensiei. Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează
  • Rusia a atacat Kievul cu drone! Moscova acuză că şi Ucraina lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane
  • Exit mobile version