Cauta

FSB a eliminat un „grup de sabotori” ucraineni care „încercau” să intre în Rusia

FSB a eliminat un „grup de sabotori” ucraineni care „încercau” să intre în Rusia / Foto: printscreen

Serviciile de informații interne rusești doresc să evite noi acțiuni comanditate de Kiev în Rusia, după sabotarea podului din Crimeea, în octombrie, și asasinarea Dariei Dughina, în august.

Serviciul Federal de Securitate (FSB) a anunțat, luni, că au ucis cu o zi înainte patru „sabotori” ucraineni care încercau să intre în regiunea rusă Briansk, la granița cu Ucraina, potrivit acestei surse.

„Acte teroriste și de sabotaj”

„În urma confruntărilor armate din 25 decembrie, patru sabotori au fost eliminați în timpul unei încercări de a intra pe teritoriul regiunii Briansk dinspre Ucraina”, a declarat FSB, citat de agențiile de presă rusești.

O înregistrare video difuzată de aceste media și atribuită FSB arată patru cadavre însângerate, înconjurate de arme și îmbrăcate în camuflaj de iarnă.

Potrivit FSB, grupul, acuzat că vroia „să comită acte teroriste și de sabotaj”, era echipat cu pistoale mitralieră Sig-Sauer de fabricație germană, dispozitive de comunicare, precum și „patru dispozitive explozive improvizate”, informează Le Figaro.

O înregistrare video, difuzată de agenția de presă Ria-Novosti și atribuită FSB, arată patru cadavre însângerate, înconjurate de arme și îmbrăcate în camuflaj de iarnă. AFP nu a putut să confirme aceste declarații dintr-o sursă independentă.

În ultimele luni, Rusia a suferit o serie de incidente, inclusiv explozii, în situri militare și infrastructuri importante, pe care Moscova le-a pus pe seama Ucrainei.

Luni, Ministerul rus al Apărării a declarat că a doborât o dronă ucraineană în timp ce se apropia de o bază aeriană din sudul Rusiei, în regiunea Saratov, la peste 600 km de Ucraina. Potrivit sursei citate, trei persoane au fost ucise de resturile dronei după ce aceasta a fost distrusă.

Săptămâna trecută, legislatorii ruși au adoptat o nouă lege care prevede „pedepse mari cu închisoarea” pentru „sabotori”, subliniind apariția amenințărilor „teroriste”, inclusiv din partea străinilor, în contextul conflictului din Ucraina.

Ultimele stiri

  • Ooooo, primul asasin pe trotinetă! Vom avea și trotinetari criminali în serie?
  • Piața lingourilor din Londra va testa aurul digital
  • Lasconi, atac la Nicușor Dan: „După ce am avut 10 ani un dulap călător la Cotroceni, ne-am trezit cu o noptieră”/Ce îi cere primărița premierului Bolojan
  • De ce pacea costă un trilion de dolari? Pentagonul are nevoie de mai mulți bani pentru a nu purta războaie?
  • Barcelona, tun de 60 de milioane de euro!
  • Acuzații cutremurătoare din partea unui fost pacient al Secției de Psihiatrie de la un spital din țară: „Am fost bruscat, izbit și aruncat de colo-colo/Am fost legat de pat/Mi s-a promis că nu o să mai ies viu de acolo!”
  • Insula Iubirii, cel mai incendiar episod
  • O femeie a murit după ce a fost lovită de un trotinetist pe trecerea de pietoni, în București. Jurnalista Cora Muntean: „Troti” nu a fost reținut pentru că nu dăduse o palmă unui nepalez
  • Grindeanu, după întâlnirea de la Cotroceni: „Reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap şi nu cu toporul”
  • UPDATE. Zeci de percheziții DNA, în Capitală și 8 județe, într-un dosar de evaziune fiscală. Cât e prejudiciul estimat
  • Exit mobile version