Cauta

Florida ridică toate sancțiunile legate de Covid-19

Florida ridică toate sancțiunile legate de Covid-19

Guvernatorul Floridei a ridicat, luni, toate restricțiile legate de Covid-19, cu efect imediat, argumentând eficacitatea și disponibilitatea vaccinurilor pentru a justifica decizia sa. 

Guvernatorul Ron DeSantis a promulgat o lege care pune capăt stării de urgență la data de 1 iulie în statul acest stat din sud-estul SUA, care impunea restricții în fața pandemiei Covid-19, iar apoi a semnat un ordin executiv care avansează intrarea în vigoare a acestei măsuri începând de luni.

„Acesta este ceea ce trebuie făcut având în vedere datele de care dispunem”, a spus el într-o conferință de presă la St Petersburg, lângă Tampa, cu referire la scăderea numărului de infectări și decese zilnice, în timp ce vaccinarea continuă.

Aproape 9 milioane de persoane, sau 41,9% din cei 21,5 milioane de locuitori ai acestui stat american, au primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid-19, potrivit autorităților sanitare americane.

„Persoanele care încă nu sunt vaccinate astăzi se află în această situaţie cu siguranţă nu din cauza unei lipse de stoc, sau a unei lipse de disponibilitate a vaccinurilor”, a adăugat guvernatorul Ron DeSantis.

Turism vaccinal la soare

Vaccinarea a fost deschisă vineri în Florida tuturor persoanelor cu vârsta de 16 ani și peste, fără a fi nevoie să prezinte dovada de reședință în acest stat, spre deosebire de ceea ce a fost cazul din ianuarie, în fața unei cereri puternice de vaccin anti-Covid-19.

Acest lucru a făcut posibilă vaccinarea migranților care se află în SUA fără documente legale și a condus la ceea ce a fost numit fenomentul „turismul vaccinal”.

Ron DeSantis a criticat, de asemenea, restricțiile stricte încă existente în alte state americane. El a sugerat că statele care continuă să-și forțeze locuitorii să respecte astfel de măsuri indică faptul că guvernatorii lor „nu cred în vaccinuri”, scrie AFP.

Vaccinurile Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson sunt disponibile, în unele cazuri chiar și fără programare, la multe centre de imunizare, farmacii și supermarketuri din Statele Unite.

Ultimele stiri

  • Giorgia Meloni insistă că Ucraina trebuie să primească garanții de securitate ce au ca model Articolul 5 al NATO
  • Trump, surprins de un microfon uitat deschis spunându-i lui Macron că Putin „vrea să facă o înțelegere pentru mine”
  • Zelenski, după discuțiile de la Casa Albă: Chestiunile teritoriale vor fi decise între Rusia și Ucraina
  • Transgaz, profit aproape triplu
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 19 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Nicușoaaaare, mai stai?!
  • Guvernul Bolojan a cedat în fața străinilor. Multinaționalele, scutite de plata impozitului minim pe cifra de afaceri
  • Un campion mondial la echipa orașului de 1 trilion de dolari?!
  • Exit mobile version