Cauta

Cum se trece cocaina prin aeroport / Polițiștii au rămas gură-cască

Cum se trece cocaina prin aeroport / Polițiștii au rămas gură-cască - Ziarul National

Cum se trece cocaina prin aeroport / Polițiștii au rămas gură-cască

Două femei din Columbia au fost arestate vineri pe aeroportul internațional Tocumen din Panama în timp ce încercau să zboare spre Spania cu cocaină ascunsă sub peruci, a anunțat biroul procurorului general al țării din America Centrală.

Procurorul antidrog panamez Xiomara Rodriguez anunțase inițial arestarea unei femei columbiene care se afla într-un zbor spre Madrid. Această primă femeie reținută a fost abordată de poliție la aeroport după ce coafura ei a trezit suspiciuni.

„Sarmale” cu praf alb: narco-peruci

În urma unui test cu scannerul, ofițerii au descoperit că suspecta avea comprimate de droguri atașate pe cap, între împletiturile părului natural și perucă, scrie Le Journal de Montreal.

Cum se trece cocaina prin aeroport / Polițiștii au rămas gură-cască - Ziarul National

Potrivit lui Rodríguez, femeia, despre care nu au fost oferite mai multe detalii, purta sub perucă „68 de pachete cilindrice negre care conțineau praf alb”. Aceasta este o metodă „inedită” de trafic în Panama, a adăugat Rodriguez într-o înregistrare video postată pe contul de Twitter al Parchetului general panamez.

Câteva ore mai târziu, procuratura a anunțat arestarea unei „a doua femei” cu „67 de pachete de droguri suspecte” ascunse sub o altă perucă. De asemenea, ea călătorea din Columbia în Spania.Surse din cadrul biroului procurorului general au confirmat pentru AFP că cea de-a doua femeie reținută este tot columbiană.

Cum se trece cocaina prin aeroport / Polițiștii au rămas gură-cască - Ziarul National

Printre formele curioase de trafic de droguri, în 2021, poliția panameză a prins în perimetrul unei închisori „pisica narco”, o felină care transporta cocaină, crack și marijuana legate de gât.

Panama este principala poartă de intrare în America Centrală pentru drogurile care vin din America de Sud, în principal din Columbia, cel mai mare producător de cocaină din lume, către Statele Unite, cel mai mare consumator de droguri din lume.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version