Cauta

Cum justifică Biden retragerea din Afganistan: „Nu regret nimic, nu am vrut democrație”

Cum justifică Biden retragerea din Afganistan: „Nu regret nimic, nu am vrut democrație” - Ziarul National

Cum justifică Biden retragerea din Afganistan: „Nu regret nimic, nu am vrut democrație”

Atacat din toate părțile, inclusiv de aliații occidentali, Joe Biden, care trece prin prima criză gravă a președinției sale, și-a apărat decizia de a retrage trupele americane din Afganistan, fără să clipească, luni 16 august, într-un scurt discurs.

President Biden addresses the nation after Afghanistan falls to Taliban — 8/16/21

„Eu sunt președintele Statelor Unite și, în cele din urmă, eu sunt cel care îmi asum. Sunt profund întristat de situație, dar nu regret” decizia de a retrage până la 31 august forțele americane din Afganistan, unde ele luptă de 20 de ani, a spus liderul de la Casa Albă.

„Nu am vrut să construim o națiune”

„După 20 de ani, am aflat cu strângere de inimă că nu există un moment potrivit pentru a retrage forţele SUA”, a afirmat Biden. „Adevărul este că totul a avut loc mai repede decât ne așteptam”, a admis el.

Și asta în momentul în care presa americană dezvăluie că Biden a ignorat în mod deliberat avertismentele serviciilor americane de informații cu privire la o întoarcere „blitzkrieg” a talibanilor.

„Misiunea noastră în Afganistan nu a fost niciodată menită să construiască o națiune. Nu a fost niciodată menită să creeze o democrație centralizată unificată”, a spus președintele democrat, adăugând că obiectivul unic, valabil şi astăzi, şi care a fost întotdeauna valabil, este acela de împiedica comiterea unui atac terorist pe teritoriul american.

„Le-am dat toate opțiunile, n-au vrut să lupte”

Joe Biden a estimat că Statele Unite au oferit armatei afgane „toate opțiunile” posibile pentru a lupta cu talibanii. „Le-am dat toate opțiunile pentru a-și determina propriul viitor”, a spus el, adăugând că „forțele SUA nu pot și nu ar trebui să ducă un război și să moară într-un război în care forțele afgane nu au voința de a lupta ele însele”.

El a subliniat că adversarii Statelor Unite de pe scena internațională, China și Rusia în primul rând, ar fi „adorat” faptul ca americanii să rămână împotmoliți în Afganistan.

O „utilizare devastatoare a forței, dacă este necesar”

Confruntat cu haosul care domnește în Afganistan ca urmare a propriilor decizii, chiriașul de la Casa Albă i-a amenințat pe talibani cu represalii dacă aceștia din urmă vor perturba operațiunile de evacuare în curs pe aeroportul din Kabul. În cazul unui atac, răspunsul va fi „rapid și puternic”, a spus Joe Biden, jurând să apere cetățenii SUA cu „utilizarea devastatoare a forței, dacă este necesar”, scrie Europe1.

Statele Unite vor continua să se angajeze pentru „femeile și fetele” din Afganistan, de asemenea, a promis Biden, descriind scenele din Afganistan ca fiind „sfâșietoare”. Relațiile dintre Statele Unite și Afganistan vor depinde „de comportamentul talibanilor”, dacă respect drepturile femeilor și resping teroriștii, a anunțat și purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Ultimele stiri

  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Exit mobile version