Cauta

Biden asmute autoritățile peste americanii nevaccinați. „Vom merge din ușă-n ușă”

Biden asmute autoritățile peste americanii nevaccinați

Președintele SUA a lansat o campanie pentru a-i obliga pe americanii nevaccinați să primească dozele împotriva Covid-19.

După ce a ratat obiectivul ca, de Ziua Independenței SUA, 4 iulie, 70% din americanii de peste 18 ani să fi primit cel puțin o doză din unul din cele trei vaccinuri autorizate, administrația Joe Biden merge mai departe, cu Planul 2.

Astfel, administrația de la Washington organizează o campanie door-to-door pentru a-i „încuraja” pe americanii nevaccinați să se imunizeze.

Expunând planul administrației Biden pentru a stimula vaccinarea, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că acesta se va concentra pe o „sensibilizare comunitară țintită, din ușă în ușă, pentru a obține imunizarea americanilor nevaccinați, asigurându-se că primesc informațiile de care au nevoie cu privire la siguranța și accesibilitatea vaccinului”.

Atunci, au o listă?

Este întrebarea pe care o pune site-ul libertarian Zero Hegde. O „listă” pentru cei care nu se conformează „ordinului” de la Casa Albă.

„De la începutul lunii iunie, am atras atenția că administrația Biden a creat un «Community Corp» care este însărcinat să «extindă vaccinarea» în rândurile celor care ezită, «în toate manierele posibile», inclusiv prin acțiuni door-to-door. Acum, acest avertisment a devenit realitate”, scrie Truth Unmuted.

„Impulsul pentru a face pe toată lumea să primească o injecție anti Covid-19 poate fi cel mai mare proiect de inginerie socială la care a fost martoră vreodată lumea. Guvernele, Big Pharma, corporațiile, vedetele, profesioniștii din domeniul sănătății și mass-media au reușit să convingă milioane de oameni să primească «vaccinuri» experimentale bazate pe tehnologie care nu a fost folosită niciodată la om”, denunță sursa citată.

Campania lui Biden țintește inclusive adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani. Potrivit Daily Mail, cel puțin 67% din adulții americani au primit cel puțin o doză de vaccin.

Ultimele stiri

  • UGIR-1903: Ce procent din PIB merge către Ucraina și Republica Moldova? Opriți finanțările nejustificate și falimentarea României!
  • Cum va fi vremea până spre final de septembrie. ANM, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni
  • VIDEO. Vulcanul ETNA a erupt din nou. Autoritățile italiene au emis o alertă pentru traficul aerian
  • Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România, după impunerea contribuţiei pe sănătate. Top 10 pensii
  • Cât costă rechizitele școlare în acest an. Reale provocări pentru părinți: cheltuielile sunt considerabile
  • Ministrul Educației spune că probabil anul școlar va începe cu un boicot: „Nu știu de ce anvergură”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Exit mobile version