Cauta

Biden a picat din nou „testul” scărilor la urcarea în avionul Air Force One. Imagini cu momentul în care președintele s-a împiedicat – VIDEO

sursa foto: captură video Twitter

Președintele american s-a aflat din nou într-o situație neprevăzută, care nu le-a scăpat din atenție internauților. De această dată, la finalul vizitei sale în Polonia.

La plecarea din Varșovia, Joe Biden s-a împiedicat în timp ce urca, miercuri, scările spre avionul prezidențial. Imaginile s-au răspândit cu repeziciune pe rețelele de socializare.

Momentul a fost surprins în imagini

Din înregistrarea video distribuită pe Twitter se poate vedea că Biden (80 de ani) urcă scările cu destulă atenție. La un moment dat, când ajunge în partea superioară a platformei, se împiedică. Liderul american s-a redresat destul de rapid și și-a continuat drumul către ușa Air Force One. Până să urce în avion, Biden s-a oprit și a salutat, printr-un semn făcut cu mâna adresat celor care se aflau pe pista aeroportului.

Nu se știe exact ce anume s-a întâmplat de președintele american a ajuns să se împiedice. Casa Albă nu a comentat imediat, potrivit metro.co.uk. Rămâne de văzut dacă vor exista precizări oficiale asupra acestei situații.

Scările către avionul Air Force One par să fie o provocare pentru președintele american, și asta pentru că nu e prima oară când trece prin emoții în drumul spre ușa aeronavei prezidențiale. S-a întâmplat și în urmă cu aproximativ doi ani. Citește mai multe AICI: Joe Biden a căzut, pe scări, în timp ce urca în avionul Air Force One (VIDEO)

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version