AcasăȘTIRI EXTERNEJoe Biden a căzut, pe scări, în timp ce urca în avionul...

Joe Biden a căzut, pe scări, în timp ce urca în avionul Air Force One (VIDEO)

biden Joe Biden s-a împiedicat, pe scări, în timp ce urca în avionul Air Force One

Președintele american Joe Biden a fost eroul unei scene amuzante. El s-a împiedicat și a căzut de două ori, vineri, în timp ce urca pe scara avionului Air Force One pentru o deplasare în Atlanta.

Balustrada l-a salvat

Ajuns la jumătatea scării avionului prezidențial, Joe Biden s-a împiedicat de două ori, căzând în genunchi, înainte de a se prinde cu mâna dreaptă de balustradă. Air Force One a decolat la puțin timp după incident de la baza militară din Andrews, în periferia Washingtonului.

Președintele american urmează să-și petreacă ziua în Atlanta unde se va întâlni cu reprezentanții comunității americanilor de origine asiatică, marcați de o serie de crime care au avut loc în saloane de masaj.

Biden, în mijlocul unui scandal cu Putin

Rusia așteaptă scuze din partea administratiei de la Washington, după ce Joe Biden l-a numit pe liderul de la Moscova „criminal”. Președintele SUA a spus despre Vladimir Putin că va plăti pentru ingerințele în scrutinul prezidențial din 2020.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că Rusia aşteaptă o explicaţie de la Washington pe acest subiect și așteptă scuze pentru președintele rus, Vladimir Putin.

Într-un interviu cu ABC News difuzat miercuri, Biden a răspuns ”cred că da” atunci când a fost întrebat dacă, după părerea sa, preşedintele rus este un criminal.

Totodată, Joe Biden l-a descris pe Putin ca pe un om fără suflet şi a adăugat că Rusia ”va plăti preţul” amestecului în alegerile prezidenţiale din SUA.

author avatar
Andrei Ștefan
783 afisari

12 COMENTARII

  1. Un presedinte bolnav al unei tari bolnave.Peste cativa ani ii va manca China cu fulgi cu tot.

  2. Fiecare trebuie sa-si înțeleagă vârsta, sunt convins ca democrații au greșit decizia de al nominaliza pe acest bătrânel pentru o funcție asa importantă !

  3. Nu au gresit,asta s-a dorit ,omul e pe post de Arlechino,cei care conduc de fapt America sunt in spatele usilor inchise.

    • Arlechino-Arlechino dar are ” butonul atomic ” si nu se stie cand se împiedică din nou si cade cu degetul pe el !

  4. Cred ca si butonul atomic e tot la aia de dupa usi , doar nu iti inchipui ca lasau baietii rachetele pe mana amnezicului.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger