Cauta

Bere gratis pentru vaccinați. În New Jersey începe operațiunea „Shot and a Beer”

Bere gratis pentru vaccinați. În New Jersey începe operațiunea „Shot and a Beer” - Ziarul National

A fost creată berea cu pudră de greieri: „Are o alcoolemie ridicată și e mai nutritivă”

Cu operațiunea „Shot and a Beer”, guvernatorul statului american New Jersey intenționează să ofere o motivație suplimentară candidaților pentru vaccinarea împotriva Covid-19

De luni și pe tot parcursul lunii, locuitorii micului stat din SUA, cu vârsta peste 21 de ani care au primit prima injecție vor putea vizita anumite fabrici de bere și vor primi gratuit o bere.

Guvernatorul statului american New Jersey, Phil Murphy, a anunțat luni, lansarea acestei campanii. Operațiunea este menită să încurajeze locuitorii să se vaccineze împotriva Covid-19. Orice rezident în vârstă de 21 de ani și  eligibil pentru vaccinare va bea o bere gratis dacă primește prima injecție în luna mai, a declarat Murphy, pe Twitter.

Pentru a primi recompensa, cetățenii în cauză vor trebui să meargă la una din fabricile de bere care au fost de acord să participe la această campanie,13 la număr în New Jersey.

La prezentarea cardului care atestă prima injecție cu vaccin, vor primi o bere gratuită.

37% din locuitori, pe deplin vaccinați

„Shot and a Beer” este una dintre campaniile înființate în cadrul „Operațiunii Jersey Summer”. Scopul său este de a face vaccinarea cât mai accesibilă posibil în New Jersey, pentru a îmbunătăți imunitatea populației odată cu sosirea verii.

Citat de NBC News, Phil Murphy a anunțat că dorește să ajungă la cifra de 4,7 milioane de persoane vaccinate în statul său, până pe 30 iunie. Pentru a realiza acest lucru, autoritățile locale au deschis vaccinodromuri uriașe și centre de vaccinare walk-in.

De luni, în New Jersey se făcuseră peste 4 milioane de injecții cu vaccinul anti-Covid-19. 37% dintre locuitorii statului sunt complet imunizați, scrie Ouest-France.

Guvernatorul dorește să ușureze în curând restricțiile puse în aplicare pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Limitarea numărului de participanți la o întrunire în aer liber sau de invitați la o masă interioară ar putea fi astfel ridicată.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version