Statul american Arizona dorește să ucidă condamnații la pedeapsa capitală cu Zyklon B (cianură de hidrogen), care a fost folosit ultima dată în 1999 într-o execuție chinuitoare.
Arizona a decis să restabilească camerele de gazare. Știrea a venit a urmare a încercărilor neîncetate ale oficialilor republicani de a relua execuțiile, după o pauză de șapte ani în acest stat.
Planul de a adăuga moartea cu cianură de hidrogen (Zyklon B) la posibilitățile care există deja, adică de a folosi același gaz pe care naziștii l-au folosit la Auschwitz, dezvăluie cât de departe sunt dispuși să meargă susținătorii pedepsei capitale pentru ca mașina morții să funcționeze.
A adăuga camera de gazare la arsenalul metodelor de execuție aprobate înseamnă a ignora adevărul degustător al istoriei îngrozitoare a camerelor de gazare, afirmă criticii.
Ironic este că tocmai Arizona face acest pas, statul care în 1999 a efectuat ultima și una dintre cele mai terifiante execuții cu gaz letal. Martorii morții lui Walter LaGrand, condamnat pentru furt și crimă în 1982, au declarat că bărbatul a suferit teribil, sufocându-se timp de 18 minute înainte de a sucomba.
La fel ca multe metode de execuție acum discreditate în SUA, camera de gazare a fost prezentată ca alternativă la spânzurătoare. La începutul secolului XX, susținători pedepsei capitale au pretins că ar oferi o moarte rapidă și fără durere.
Mărturia doctorului J. Chris Lange, înregistrată în Pennsylvania Medical Journal ca parte a unei descrieri a metodelor de execuție ale statului, este tipică acelei vremi: potrivit lui, execuția cu gaz letal ar garanta că „moartea va veni repede după ce gazul se ridică până la gura și nasul prizonierului”. Deși în cele din urmă Pennsylvania nu a adoptat execuția cu gaz, alte unsprezece state au făcut-o.
Nevada, pionierul gazării în frizeria închisorii
În 1921, Nevada a devenit primul stat care a autorizat camera de gazare. Legea, în conformitate cu cele mai progresiste idei ale vremii, cerea ca execuțiile să aibă loc în timp ce codamnatul dormea. Deținuții aflați pe culoarul morții trebuiau să fie cazați în celule absolut ermetice, departe de semenii lor. În ziua execuției, supapele ar fi trebuit să se deschidă și camera să se umple cu gaz, ucigând prizonierul „fără durere”.
Dar când Nevada a efectuat prima sa execuție prin gazare, în 1924, ideea inițială de a gaza un deținut în celula sa în timp ce dormea a fost abandonată. În schimb, fosta frizerie a închisorii, o clădire veche din piatră și beton instalată în curte, a fost convertită în cameră de gazare.
Furtunurile, ventilatorul de evacuare și ferestre au fost instalate în față și în spate pentru ca martorii să poată urmări execuția. Mai important, încăperea în care a fost utilizat gazul a fost izolată pentru a fi „total etanșă”.
593 de execuții
În timp ce utilizările timpurii în Nevada a gazului letal nu au fost lipsite de probleme, acoperirea favorabilă a presei, împreună cu eforturile concertate ale celor opuși spânzurării, au determinat alte state să adopte camerele de gazare în ultimele două decenii.
După ce spânzurarea Evei Duncan, în 1930, i-a provocat decapitarea, Arizona a devenit primul stat care a imitat Nevada și a înlocuit spânzurătoarea cu camera de gazare. Colorado a urmat rapid exemplul. În 1935, Carolina de Nord și Wyoming și-au construit propriile instalații. În 1937, alte trei state – California, Missouri și Oregon – au adoptat gazul ca singură metodă de execuție. În anii 1950, au urmat Mississippi, Maryland și New Mexico, scrie Slate.
Din cele 8.776 de execuții efectuate între 1890 și 2010 în Statele Unite, 593 au avut loc într-o cameră de gazare. În cazul a 39 din ele (5,4%) au existat probleme, făcând camera de gazare a doua metodă de execuție cea mai puțin fiabilă utilizată în această perioadă (în spatele injecției letale).
La fel ca în cazul excuției lui LaGrand, în camerele de gazare moartea și scuturau din cap cu disperare în speranța că vor găsi aer pentru a respira.
După Hitler, Statele Unite
După cel de-al doilea Război Mondial, utilizarea camerei de gazare a fost pusă la îndoială. Recunoașterea rolului jucat de camerele de gazare în Holocaust a determinat multe țări să reconsidere pedeapsa cu moartea și camerele de gazare. Dar în Statele Unite, gazările au continuat și au fost 211 de astfel de execuții între 1950 și 1979.
Cu toate acestea, execuțiile prin gazare au continuat să întâmpine probleme. După război, camera de gazare din California a câștigat notorietate internațională în urma unei serii de execuții eșuate și bătălii juridice de înalt nivel.
În 1953, execuția lui Leandress Riley, care s-a luptat până în ultimul moment, a făcut valuri. După o tentativă de sinucidere, a fost reținut, încătușat și târât în camera de gazare. Dar a reușit să se elibereze de curelele scaunului de care era legat. Când gazul a intrat în cameră, Riley și-a ținut respirația câteva minute înainte să lase să înceapă agonia.
Câțiva ani mai târziu, Caryl Chessman a obținut sprijinul publicului și al vedetelor în lupta sa de a scăpa de camera de gazare din California. Chessman a scris memoriile care povestesc detenția pe culoarul morții, care au devenit un bestseller, iar el și-a condus propriile proceduri judiciare din închisoare. După executarea sa, în 1960, prin gazare,activiștii anti-pedeapsă cu moartea din întreaga lume s-au activat.
Camera de gazare a dispărut în cele din urmă când susținătorii pedepsei cu moartea, motivați parțial de problemele dese pe care le-a întâmpinat, au căutat noi alternative. În ciuda reputației sale de metodă de execuție progresistă, umană și nedureroasă, camera de gazare a avut o durată de viață relativ scurtă. A fost folosit ca unic mijloc de execuție într-o mână de state între 1924 și 1977.
Când LaGrand a fost executat în 1999, ea devenise o relicvă a trecutului, în mare parte din cauza eșecului ei de a-și îndeplini promisiunea de a asigura o metodă de execuție sigură, fiabilă și umană.
Istoria arată că camera de gazare nu este soluția la problemele continue care afectează punerea în aplicare a pedepsei cu moartea în Statele Unite. Arizona ar fi mai bine să învețe din trecut decât să riște să-l repete.