Cauta

„Apocalypse 4800” lovește Italia. Incendii și caniculă, 16 orașe sub alertă roșie

„Apocalypse 4800” lovește Italia. Incendii și caniculă, 16 orașe sub alertă roșie / Foto: Facebook

Italia se confruntă vineri, 22 iulie, cu cea mai călduroasă zi din actualul val de caniculă care lovește continentul european, 16 orașe fiind în alertă, din nordul până în sudul peninsulei, unele dintre acestea fiind devastate și de incendii.

În nord, la Milano, capitala Lombardiei, se așteaptă să se atingă 40 de grade, iar la Bologna (nord) și la Roma (centru) se așteaptă maxime de 39 de grade. Joi, orașul Pavia din nordul țării a depășit recordul de temperatură de 39,6 grade.

„Anomalia climatică a fost confirmată”

Italia este „pe punctul de a atinge puterea maximă a anticiclonului african Apocalypse 4800. Cifra de 4800 explică foarte bine situația (…) termometrul coboară sub zero grade doar la altitudini de peste 4800 de metri”, subliniază site-ul specializat ilmeteo.it.

Chiar și după ce va trece acest nou val de căldură, nu se așteaptă niciun răgaz. „Timp de trei luni consecutive, mai, iunie și iulie, s-a confirmat anomalia climatică, cu temperaturi la nivel național cu cel puțin două-trei grade peste media sezonieră”, notează ilmeteo.it, adăugând că se așteaptă ca această anomalie a nivelului de temperatură să continue până la începutul lunii august, scrie Le Figaro.

Pompierii au fost din nou implicați joi în zeci de operațiuni de stingere a incendiilor. Cel mai mare incendiu se află în Toscana, în apropiere de Massarosa, unde au ars deja 860 de hectare și o mie de persoane au trebuit să fie evacuate. Originea incendiului ar putea fi de natură criminală, iar procuratura din Lucca a deschis o anchetă.

Potrivit serviciului european specializat de monitorizare Copernicus, 27.571 de hectare au fost deja consumate de flăcări în Italia în 2022, față de 39.904 în Franța, 199.651 în Spania, și 48.106 hectare în Portugalia. Incendiile de pădure care au făcut ravagii în ultimele săptămâni în Europa au afectat deja o suprafață mai mare decât în tot anul 2021, potrivit Copernicus. În cele 27 de țări ale UE, au ars în total 517 881 de hectare de la începutul anului (până la 16 iulie).

Ultimele stiri

  • Horoscop 21 august 2025 – Starea ta de spirit se îmbunătățește mult
  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Exit mobile version