Cauta

Acord bilateral pentru vaccinul Sputnik V. Germania vrea să negocieze pe cont propriu cu Putin

Acord bilateral pentru vaccinul Sputnik V. Germania vrea să negocieze pe cont propriu cu Putin/ Foto: Facebook

Germania urmează să înceapă negocieri bilaterale cu Rusia pentru a obține vaccinul Sputnik V , a declarat o sursă pentru Reuters, adăugând că orice acord final depinde de furnizarea de date cheie către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

Guvernul german a spus până acum că dorește să aștepte ca EMA să ia o decizie înainte de a intra în discuții privind achiziția, dar Berlinul s-a impus deja ca unul dintre principalii avocați ai vaccinului Sputnik V în Europa. Alte țări occidentale îl acuză pe Vladimir Putin că se folosește de acest vaccin ca instrument de influență geopolitică, acuzații pe care Rusia le respinge.

Comisia Europeană i-a informat, miercuri, pe miniștri Sănătății din statele membre ale UE că Bruxelles nu intenționează să înceapă negocierile cu Rusia privind un contract preliminar pentru Sputnik V, așa cum a făcut cu alți furnizori de vaccinuri, a declarat pentru Reuters o persoană familiarizată cu problema.

De aceea, ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a anunțat în cursul ședinței virtuale, că Germania va începe negocierile preliminare cu Rusia privind un acord bilateral pentru asigurarea vaccinului Sputnik V, a adăugat sursa.

Deja 2,5 milioane de doze pentru Bavaria

În cadrul discuțiilor preliminare, Germania vrea mai întâi să stabilească ce cantități poate livra Rusia și când, a spus sursa.

În orice caz, Germania va cumpăra vaccinul rusesc numai după ce a fost aprobat de EMA și pentru aceasta este esențial ca Rusia să furnizeze datele necesare, a adăugat sursa.

Miercuri, primul ministru bavarez a declarat că landul va cumpăra 2,5 milioane de doze de vaccin Sputnik V,  dacă va obține aprobarea EMA.

Markus Soeder, conducătorul bogatului land din sud-estul Germaniei, a declarat că achiziția va avea loc în iulie.

Ultimele stiri

  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Exit mobile version