Cauta

O doare-n cot de Simona Halep

Americanca este lider autoritar in ierarhia WTA, dar are de aparat peste 5.000 de puncte in sezonul de hard.

Simona Halep este considerata principala adversara a Serenei Williams

Desi are aproape 7.000 de puncte avans fata de rusoaica Maria Sarapova si peste 8.000 fata de Simona Halep, specialistii ii canta prohodul americancei Serena Williams. Exista convingerea ca Serena va avea viata grea in aceasta toamna, mai ales ca are de aparat titlurile castigate la Stanford, Cincinnati, US Open si Turneul Campioanelor. Principala rivala este vazuta Simona Halep, in ciuda anului mai putin reusit al constantencei. Chiar si cei de la wtatennis.com o considera pe romanca „o presiune in plus pentru Serena”. Insa pe americanca nici ca o intereseaza. Serena a anuntat deja ca renunta la participarea de la Stanford, desi a fost campioana anul trecut. Astfel, americanca pierde dintr-un foc 470 de puncte WTA. Iar participarea la US Open este pusa sub un mare semn de intrebare din simplul motiv ca pe Serena „o doare-n cot”. Nu, americanca nu este impasibila la dorinta fanilor de a o vedea in actiune, dar a ajuns la un nivel la care nu mai vrea sa-si puna sanatatea in pericol. Vrea sa se bucure din plin de meciuri si nu poate sa faca acest lucru daca accidentarea la cot persista. Ori in cazul unei fortari, se poate ajunge la o operatie care, la aproape 34 de ani, cati are americanca, poate echivala usor cu o retragere din circuit. Astfel, de problemele de sanatate ale Serenei poate profita Simona Halep, care, la nici 24 de ani, inca este cea mai tanara jucatoare din primele opt ale lumii.

Ultimele stiri

  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Exit mobile version