Cauta

Vasile Dîncu pregăteşte stagiul militar în România. Iată bărbaţii care vor fi chemaţi sub arme!

dancu

Vasile Dîncu a anunţat cum va reacţiona România dacă Rusia va ataca Ucraina

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a declarat că proiectul de lege ar putea fi lansat în aproximativ o lună. Totuşi, acesta nu prevede reintroducerea obligativității stagiului militar, ci doar voluntariatul.

În plus, cine va alege o carieră militară va avea un salariu.

Dîncu nu vrea Armata obligatorie

Ministrul Apărării a precizat că, în urma unui sondaj, aproape 60% dintre intervievaţi, persoane cu vârste între 18 şi 35 de ani, au răspuns că îşi doresc să facă armata, însă pe termen scurt, perioadă în care „să înveţe lucruri fundamentale legate de educaţie militară”, precum să tragă cu arma sau să participe la o operaţiune militară.

Eu nu cred că armata ar trebui să fie obligatorie. Nici economic nu este bine, nici practic nu este bine să o faci obligatorie. Avem un proiect de lege pe care o să îl lansez, cred că peste vreo lună, pentru cei care vor să facă stagiul militar în mod voluntar.

Sunt mulţi tineri care vor să aibă o pregătire militară, se accentuează acum cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Se accentuează această dorinţă a tinerilor de a avea un minim de pregătire militară”, a declarat Vasile Dîncu.

Rezerviştii câştigă 1500 lei

Dîncu nu a spus care va fi nivelul soldei pentru cei care vor face armata în mod voluntar, dar se poate lua ca reper cuantumul indemnizaţiei rezerviştilor voluntari, care este de 3.000 de lei pentru perioada în care se face instrucţie şi în jur de 1.500 de lei când aceşti rezervişti stau acasă.

Ministrul a mai punctat că „este nevoie de armate cu oameni care au o meserie foarte bună, experţi în telecomunicaţii, cei care ştiu să tragă cu puşca, oameni de toate felurile”. „Armata nu mai este doar armata pe care o ştim din filmele cu război”, a conchis Dîncu.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version