Cauta

UE dictează: investiții în infrastructura rutieră și feroviară, doar pentru transportul militar

România, obligată să-și pregătească infrastructura pentru transporturile militare

Uniunea Europeană ne obligă să identificăm și să promovăm doar proiectele de infrastructură de transport care pot fi utilizate și de forțele armate. Astfel, prioritate la investiții vor avea tronsoanele rutiere și feroviare care nu corespund parametrilor militari, podurile care nu suportă utilizarea militară și porturile și aeroporturile care pot fi adaptate cerințelor militare.

Potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului  privind aprobarea Planului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030, România va trebui să se supună unei noi cerințe a Uniunii Europene, potrivit căreia prioritare sunt investițiile în infrastructura care deservește forțele armate.

Astfel, Mecanismul pentru Interconectarea Europei, implementat în baza Regulamentului (UE) nr. 1153/2021,  sprijină implementarea proiectelor de interes european, vizând accelerarea investițiilor în domeniul rețelelor transeuropene, în special în finalizarea coridoarelor de transport la nivel european, urmărind să mobilizeze finanțarea care provine atât din sectorul public cât și din cel privat.

Însă, un element de noutate introdus pentru perioada programatică 2021 – 2027 se referă la inițiativa privind mobilitatea militară. În cadrul acestei inițiative, statele membre vor identifica și vor promova acele proiecte de infrastructură de transport cu dublă utilizare: civilă și militară (de exemplu tronsoanele rutiere/feroviare din cadrul rețelei TEN-T care nu corespund parametrilor militari, legăturile transfrontaliere lipsă, podurile care nu suportă regimul de greutate necesar pentru utilizarea militară, porturile și aeroporturile a căror capacitate poate fi îmbunătățită în funcție de cerințele militare etc.).

În acest sens, se va pune accent pe dubla utilizare a infrastructurii de transport, în așa fel încât construcția sau dezvoltarea infrastructurii de transport trebuie să faciliteze în mod continuu, indiferent de condițiile meteorologice, asigurarea serviciilor de transport atât pentru pasageri și mărfuri, cât și mobilitatea militară și transportul echipamentelor aferente acesteia.

73 miliarde de euro în 10 ani

Planul investițional acoperă nevoile integrale de dezvoltare a infrastructurii de transport din România și prevede necesitatea realizării a 6.624.1 km de rețea rutieră (autostrăzi, drumuri expres, transregio, variante ocolitoare) din care 2.900,5 km aferenți rețelei primare și 3.723,6 km aferenți rețelei secundare. În ceea ce privește rețeaua feroviară, planul vizează realizarea a 3.274,8 km de cale ferată aferenți rețelei primare și 1.228 km aferenți rețelei secundare. Pe baza prioritizării realizate în cadrul capitolelor strategice, per total nevoia de finanțare pentru toate sectoarele de transport din România pe următoarea decadă este de 72,77 miliarde euro. Din această sumă, 34,19 miliarde de euro sunt dedicate infrastructurii rutiere, 20,63 miliarde euro infrastructurii feroviare, 10,7 miliarde euro dedicate infrastructurii de metrou, 4,46 miliarde euro dedicate infrastructurii navale și 2,79 miliarde euro dedicate infrastructurii aeroportuare.

Bani din împrumuturi și din fonduri private

Alocările estimative maxime pentru finanțare europeană sunt de 40,78 miliarde de euro (din care 13,43 fonduri externe nerambursabile și 27,35 contribuția maximă a bugetului de stat, incluzând mecanismul supracontractării), rezultând un deficit de 31.99 de miliarde de euro, care poate fi acoperit de la bugetul de stat, respectiv prin împrumuturi externe și fonduri private, se arată în proiectul de hotărâre de guvern. În concluzie, România va trebui să asigure în următorii 10 ani contribuția financiară aferentă proiectelor cu finanțare europeană la care se adaugă necesarul pentru finalizarea întregii infrastructuri prezentate în acest plan, rezultând un efort financiar reprezentând aproximativ 2% din PIB/an în funcție de progresul fizic și financiar al proiectelor.

Ultimele stiri

  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Exit mobile version