Cauta

Surpriză maximă pentru pensionari. Cum vor putea beneficia de mai mulți bani și care sunt regulile

pensia

Preşedintele Casei de PENSII a precizat data la care românii îşi vor lua BANII în luna decembrie, înainte de Sărbătorile de iarnă 2022

Cei cărora le-au fost calculate greșit pensiile își vor putea recupera banii fără a mai exista un termen de prescripție, potrivit unui proiect de lege pentru completarea unui articol din Legea pensiilor adoptat miercuri de către Camera Deputaților.

Proiectul, inițiat de către deputatul PNL Florin Roman, completează articolul 107 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Ce formulă de calcul se foloseşte?

Mai exact, este reglementată excepţia de la regula privind termenul general de prescripţie pentru recuperarea sumelor neplătite din cauza unei erori materiale la calcularea și emiterea deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei.

În prezent, pensionarilor aflați în astfel de situații li se returnează banii doar pentru ultimii 3 ani.

Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă„, potrivit amendamentului.

Deputatul PNL Florin Roman a precizat, la finalul votului, că, graţie acestei legi, „nimeni nu trebuie să se mai teamă că o pensie calculată greşit va fi mai mică”, scrie Agerpres.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. Proiectul de lege urmează să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version