Cauta

Orban, declarația care va înfuria milioane de români. Când vor crește, de fapt, pensiile

orban

Orban, declarația care va înfuria milioane de români. Când vor crește, de fapt, pensiile / foto: Playtech.ro

Majorarea pensiilor este un subiect destul de discutat în această perioadă. Executivul a anunțat o creștere de doar 14% în contextul pandemiei, pentru a nu pune prea multă presiune pe buget. Pe de altă parte, PSD-iștii au contestat ordonanța guvernamentală și au votat în Parlament majorarea pensiilor cu 40%, așa cum era prevăzut inițial în lege.

Premierul Ludovic Orban a anunţat în repetare rânduri că pensiile vor creşte „atât cât va permite economia”, „atât cât va permite situaţia bugetară”. Șeful Executivului e de părere că acestea se pot majora doar prin dezvoltare economică, pentru că se plătesc din contribuţiile de asigurări sociale ale persoanelor angajate.

„Obiectivul nostru este să creştem pensiile, să creştem veniturile românilor, dar să creştem pe baze reale – pe baza creşterii economice, pe baza dezvoltării economice a României. Orice creştere care nu poate fi susţinută din punct de vedere al veniturilor bugetare este o creştere care până la urmă face rău. PSD iar o să vină în campanie şi o să promită creşterea de 10 ori a pensiilor sau mai ştiu eu ce promisiuni. Pensiile pot să crească doar prin dezvoltare economică, prin creşterea numărului de salariaţi, prin creşterea salariului mediu pe economie, pentru că pensiile se plătesc din contribuţiile de asigurări sociale pe care le plătesc persoanele active, persoanele angajate”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferință de presă, la Timişoara.

Se laudă că PNL a realizat cea mai mare creştere a punctului de pensie

Acesta a adăugat că orice creştere de pensie trebuie să aibă la bază creşterea numărului de angajaţi şi a salariului mediu pe economie.

„Obiectivul nostru tocmai acesta este, să crească numărul de angajaţi, să generăm locuri de muncă, să generăm locuri de muncă bine plătite într-un număr cât mai mare, să asigurăm creşterea salariului mediu prin creşterea productivităţii, prin creşterea calităţii investiţiilor care se fac în România. Atunci când vor fi îndeplinite aceste obiective automat vor creşte pensiile şi vor creşte pensiile astfel încât să crească şi puterea de cumpărare a pensiilor”, a adăugat premierul.

Potrivit lui Ludovic Orban, PNL realizat cea mai mare creştere a punctului de pensie. „A fost realizată această creştere a punctului de pensie cu 14% în condiţiile în care am redus inflaţia de la 5% la 2,48%. Obiectivul nostru este să creştem veniturile românilor în orice domeniu, dar pe baze reale economice, pentru că altfel orice creştere nesustenabilă se întoarce împotriva întregii societăţi”, a explicat Orban.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version